Colindători din Bucovina la Patriarhie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost colindat astăzi, 20 decembrie 2013, de grupul coral „Fiii Putnei”. Evenimentul a avut loc în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei. Tinerii din localitatea suceveană Putna au cântat colinde tradiționale românești și plugușorul.

La final, Părintele Patriarh le-a vorbit despre importanța păstrării datinilor din străbuni: „Vă mulțumim pentru frumoasele colinde, pentru plugușor și pentru toate aceste frumoase tradiții pe care ni le-ați arătat ca pe o comoară a spiritualității noastre ortodoxe creștine românești. Suntem bucuroși că Bucovina a păstrat foarte bine tradițiile românești și în fiecare an se constată că pe lângă unele colinde cunoscute mai adăugați și altele. Vă dorim sărbători fericite, Naşterea Domnului cu sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, anul nou 2014 să aducă belşug de roade şi fapte bune şi Sărbătoarea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos care ne aminteşte de botezul nostru creştin să ne dăruiască bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu. Să trăiţi în mulţi şi binecuvântaţi ani”.

Colindătorii însoțiți de Pr. Negrea Bogdan au primit daruri din partea Patriarhului României

Din aceeași categorie