Concurs naţional pentru pictorii de icoane

A doua ediţie a Concursului naţional „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”, organizat de Patriarhia Română prin Sectoarele Cultură şi patrimoniu religios şi Teologic-educaţional, se apropie de final.

Competiţia s-a desfăşurat pe două secţiuni: pictură în tehnica frescă şi pictură în mozaic, ambele în stil neobizantin, tema fiind „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Lucrările trimise de pictori iconari din toată ţara au fost evaluate şi notate la Palatul Patriarhiei.

La fiecare secţiune vor fi acordate trei premii şi o menţiune. Expoziţia cu lucrările câştigătoare va fi vernisată pe 21 mai la Palatul Patriarhiei, cu ocazia hramului istoric al Catedralei patriarhale, tot atunci urmând să aibă loc şi premierea.

Ediţia viitoare a Concursului Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei” va cuprinde două secţiuni: pictură pe lemn şi pictură pe sticlă.

Sursa: www.basilica.ro

Din aceeași categorie