Campania de donare de sânge derulată de Patriarhia Română sub coordonarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, s-a desfășurat săptămâna aceasta la sediul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, informează TRINITAS TV.
Întrucât solicitările sunt foarte mari, voluntarii de la paraclis vor reveni aici în cateva zile.
Donarea este singura soluţie pentru a putea face față nevoilor de sânge şi elemente ale sângelui necesare terapeuticii transfuzionale. Numărul credincioșilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii care se alătură campaniei de donare de sânge este într-o continuă creştere.
Campania de donare de sânge va mai fi organizată, până la sfârșitul anului, la Centrul de Transfuzie Sanguină din București, precum şi în alte oraşe din ţară şi în unele centre universitare.
Din aceeași categorie



