Cuvântul IPS Mitropolit Dionisie de Corint la Sărbătoarea Sf. M. Mc. Dimitre, Izvorâtorul de Mir

Întru toate era înţelept şi drept, întru toate săvârşea lucrare de apostol,trăia în fericire şi era cu totul curat (Sf. Grigorie Palama)

Iubiţi fraţi ierarhi şi împreună liturghisitori,

Cinstiţi părinţi preoţi şi diaconi ai lui Hristos,

Binecredincios popor iubitor de sfinţi, al Preasfintei Biserici din România,

Prin aceste cuvinte, Sfântul Grigorie Palama, păstorul tesalonicenilor, înalţă laudă Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, protectorul Tesalonicului, care, în Imperiul Roman de Răsărit, era cetatea cea dintâi ca însemnătate, alături de Constantinopol, Împărăteasca Cetate a cetăţilor, iar astăzi, în Grecia, este oraşul cel dintâi ca însemnătate, alături de Constantinopol, Împărăteasca Cetate a cetăţilor, iar astăzi, în Grecia, este oraşul cel dintâi ca importanţă, alături de capitala Atena. La cinstita invitaţie a Preafericirii Sale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, şi cu îngăduinţa şi binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei şi a Preafericitului Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Grecii, vin din Tesalonic să prăznuiesc, cu smerenie, împreună cu întregul popor care prăznuieşte cu prilejul manifestărilor sărbătoreşti organizate în cinstea Sfinţilor Slăviţilor Mari Împăraţi de Dumnezeu încununaţi Constantin şi Elena, cei întocmai cu Apostolii, care sunt şi hramul acestei sfinte şi măreţe Catedrale Patriarhale. Doresc să mulţumesc, în mod special, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru cinstea pe care o face Smereniei mele!

Sfântul Dimitrie este unul dintre sfinţii cei mai iubiţi de popor în Biserica noastră Ortodoxă. Deja din veacul al VI-lea după Hristos este lăudat şi i se aduc cântări în Biserică.

Era frumos la chip – dar mai frumos la suflet, plăcut la vorbă – dar mai plăcut în faptă şi purtare, dulce la cuvânt – dar mai dulce la obiceiuri (Konstantinis Grigoriadis, Cuvânt şi existenţă, vol. 4, p. 85). Aşa ni s-a transmis caracterizarea Sfântului Dimitrie! Acestea sunt culorile în care este zugrăvit de pictorii bisericeşti de-a lungul veacurilor: dulce şi distins la înfăţişare, maiestos şi măreţ. Prin acestea, este redat faptul că se trăgea din neamul uneia dintre cele mai strălucite familii din regiunea Macedoniei greceşti şi al unora dintre cei mai înalţi demnitari militari şi oameni de Stat din Imperiul Roman.

S-a născut Sfântul Mare mucenic Dimitrie în vestita şi slăvita cetate a Tesalonicului, în jurul anului 280 după Hristos. S-a născut Cezarul Flavius Constantinus Augustus, cel care avea să fie împăratul „cel Mare” şi „întocmai cu Apostolii”, la 22 februarie, probabil în anul 288, dar nu înainte de 280 după Hristos, în cetatea Naissus din Dacia. Cei doi slăviţi sfinţi ai credinţei noastre curate aveau aproape aceeaşi vârstă. Sfântul Dimitrie, mai de tânăr a primit cununa muceniciei pe la anul 306 după Hristos. Sfântul Constantin a plecat din această lume deşartă, la anul 337 d.Hr., lăsând întreaga lume moştenire Domnului. De aceea a fost numit „cel întocmai cu Apostolii”. Unul şi-a adus serviciile sale lui Hristos, atât prin edicte legislative, cât şi în alte feluri, iar celălalt L-a slujit pe Domnul prin lucrarea învăţătorească, întrucât – spun izvoarele – el a fost arestat când adresa catehumenilor învăţătura despre Hristos.

Tocmai această demnitate învăţătorească este subliniată prin cele spuse de Sfântul Grigorie Palama, cele redate mai sus, ca moto la cuvintele mele.

„Înţelept” a fost Sfântul Dimitrie pentru că a ştiut să-şi aleagă partea cea bună. El a preferat credinţa în Hristos şi nu a acordat nicio importanţă slavei lumeşti de care, după vrednicie, se putea bucura atât datorită originii sale, cât şi datorită capacităţilor sale.

„Drept” a fost Sf. Dimitrie. Mărturiseşte despre aceasta comportarea lui caracterizată prin deplină dreptate, iubirea frăţească şi pacea, care constituiau „păzirea” prin forţă a poruncilor lui Hristos.

„Apostol” a fost Sf. Dimitrie. Nu s-a mulţumit numai cu a crede în Hristos, ci a şi răspândit cuvântul lui Dumnezeu, propovăduindu-l şi interpretându-l cu atâta râvnă, încât foarte mulţi închinători la idoli au venit la sânul Bisericii, în ciuda persecuţiei dezlănţuite de Galeriu împotriva creştinilor.

„Trăia în feciorie şi era cu totul curat” Sf. Dimitrie. L-a iubit pe Hristos şi nu a pus nimic mai presus de această dragoste. Rod al curăţiei lui a fost faptul că sfintele sale moaşte au devenit izvorâtoare mir. Din vechime şi chiar până în vremea de astăzi, când sfintele sale moaşte au fost aduse din nou în cetatea Tesalonicului, unde el s-a născut, mirul sfânt pe care acestea îl izvorăsc înveseleşte duhovniceşte inimile mulţimilor de credincioşi.

Sf. Dimitrie a învăţat prin faptă şi a făptuit învăţând! De aceea, a fost iubit de Dumnezeu. El a fost ca „lucrătorul cel bun” şi ca „iconomul cel credincios”. Nu s-a ruşinat de minunile Domnului şi a dus Crucea lui Hristos până la sfârşit, fără să cârtească şi cu bucurie. În cele din urmă, cu suliţe a fost împuns în coastă, până şi prin moarte a urmat lui Hristos, Care „pe lemn a fost omorât”.

Într-adevăr, Sf. Dimitrie a fost învăţător şi apostol! Nu ne rămâne decât să intrăm, cu toţii, în armonia ritmurilor bunei sale credinţe şi evlavie, să urmăm, după cât putem, pilda luminoasă pe care ne-a lăsat-o, atât ca om credincios, cât şi ca demnitar.

Dar şi Sf. Constantin cel Mare, care, ca Pavel, „nu de la oameni chemare” a luat, ci de la Dumnezeu a primit credinţa în Hristos, ca pe o taină mai adâncă a lumii şi a omului. Prin harul lui Hristos, el a înţeles că numai prin cuvântul Sfintelor Evanghelii şi cu ajutorul lui Dumnezeu fiinţa umană, în existenţa ei la nivel personal, în familia, în neamul, statul sau societatea din care face parte, poate să-şi transfigureze viaţa. El a înţeles că numai aşa omul poate să ajungă chiar cetăţean al cerului şi să se facă părtaş Împărăţiei lui Dumnezeu, în ciuda veştilor mincinoase venite de la cel potrivnic, răspândite şi prezentate cu artă ca fiind adevăr salvator. De aceea, Sf. Împărat Constantin cel Mare s-a dedicat slujirii Adevărului, aşa încât acesta să predomine înaintea minciunii şi înşelăciunii. El zdrobeşte rătăcirile închinării la idoli şi trasează pentru întreaga lume o cale nouă, „Calea” care este Hristos! Dar face acest lucru cu înţelepciune, cu respect faţă de libertatea cetăţenilor imperiului. Nu aplică metode opresive şi de constrângere. Cu nobleţe el acordă tuturor posibilitatea de a acţiona după propria voinţă. În calitatea de împărat al Imperiului Roman de Apus (312-324 d.Hr.) a instituit principiul toleranţei religioase prin Edictul de la Milan. Anul acesta se împlinesc 1700 de ani de la emiterea acelui edict. În continuare, ca singur împărat (324-337 d.Hr.) s-a reţinut din aceleaşi motive să proclame creştinismul ca religie oficială în Imperiu. Prin acest act vizionar, Sf. Constantin cel Mare a legiferat creştinismul ca religie permisă sau licită. Astfel, a pus capăt persecuţiilor şi a adus o contribuţie imensă la instaurarea păcii interne în Statul Roman. Concomitent, însă, a dat posibilitatea mântuirii în Hristos tuturor cetăţenilor care doreau, liber şi nesiliţi de nimeni, să vină la sânul Preasfintei noastre Biserici.

Tuturor vă aduc binecuvântarea Sfinţilor Împăraţi, făcători de minuni, a Sfântului Constantin cel Mare, printr-o parte din Cinstitul lemn al Sfintei Cruci, pe care Hristos S-a răstignit şi prin părticica din sfintele moaşte ale Sfintei Elena! Vă aduc, spre închinare, aceste sfinte odoare din vestita sfântă mitropolie apostolică a Corintenilor, unde sunt păstrate cu evlavie şi cinste, ca o comoară nepreţuită. Chem sfintele la rugăciuni, precum şi rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie şi al Sfântului Cuvios Dimitrie din Basarabi ca dumneavoastră, tuturora, fraţii noştri întru credinţă, să vi se dăruiască sănătate, zile îndelungate, călătorie cu bun spor duhovnicesc în viaţă şi ajutor de sus. Totodată, vă rog să înălţaţi rugăciuni la Domnul pentru poporul grec, popor paşnic şi liniştit, care, încă o dată, în cursul istoriei sale, trece prin încercări. Cu binecuvântările Preafericirii Sale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, pe care-l respectăm foarte mult şi ale Înaltpreasfinţiţilor şi Preasfinţiţilor fraţi arhierei, cu care slujim împreună, cu dragoste şi cinste, şi ale tuturor clericilor, vă rog să înălţaţi rugăciuni pentru poporul grec.

Dumnezeiasca putere nebiruită şi nepieritoare a Cinstitei şi de Viaţă făcătoarei Cruci să ne dea putere tuturor, atât dumneavoastră, cât şi nouă. Amin.