La Catedrala Patriarhală din Bucureşti a fost oficiată, astăzi, 1 mai 2013, Denia din Sfânta şi Marea Joi.
Pericopa evanghelică ce s-a citit astăzi ne prezintă momentele sfintei spălări a picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Hristos, a Cinei de Taină, la care au fost predate înfricoşătoarele Taine, a rugăciunii cea mai presus de fire a lui Iisus şi a vânzării Domnului.
Sfânta Slujbă a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi.
Preasfinţia Sa a evidenţiat, în cuvântul Său, faptul că începând cu această zi încep sfintele pătimiri ala Mântuitorului, evidenţiind şi împlinirea prorociilor vechi testamentare cu privire la lucrarea de Mântuire a lui Hristos Domnul.
„Am ascultat citindu-se din Evanghelia Sfântului Ap. şi Ev. Luca, cum Iuda îmbolnăvindu-se cu iubirea de arginţi a mers la arhiereii care căutau prilej ca să-L prindă şi să-L omoare şi se înţelege ca să primească de la ei bani. Se împlinesc în acest fel, în această săptămână, toate prorociile Vechiului Testament, care fac referire la lucrarea de mântuire a Domnului nostru Iisus Hristos. Aşa cum Iosif fusese vândut de către fraţii săi caravanei care pleca spre Egipt, aşa Mântuitorul este vândut de unul dintre ucenicii săi, bolnav fiind sufleteşte. Altul dintre ucenicii săi, Petru, cel care era cunoscut pentru tăria credinţei lui deşi promite Mântuitorului, şi cu tărie îi mărturiseşte că va merge cu El până la moarte, se va lepăda”, a spus Preasfinţia Sa.
În continuare, Preasfinţia Sa a arătat că, deşi ucenicii au greşit faţă de Hristos Domnul, Acesta le-a răspuns cu dragoste.
„Cu toate acestea Mântuitorul îi înconjoară cu dragoste. Dragostea Mântuitorului Iisus Hristos este o dragoste desăvârşită pentru ucenicii, pentru oamenii care i-au fost cei mai apropiaţi, pentru cei care Îl vor batjocori şi Îl vor răstigni, rugându-se pentru ei, dar şi pentru întreg neamul omenesc pentru că de fapt această jertfă a Sa nu face altceva decât să mântuiască, să dea putere omului şi această şansă să dobândească Împărăţia lui Dumnezeu”, a mai spus Preasfinţia Sa.
Părintele Episcop a vorbit celor prezenţi şi despre porunca iubirii dată de Mântuitorul Hristos.
„De altfel, tot în această seară vedem cum Hristos dă o lege nouă pentru ucenicii săi dar şi pentru cei care îl vor urma şi această lege este legea dragostei pentru că le spune să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum Eu v-am iubit pe voi, adică până la jertfă, şi după aceasta vă va cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă vă veţi iubii unii pe alţii.Vedem din cele patru evanghelii că Mântuitorul nuanţează această poruncă a dragostei spunând să iubiţi pe cei care vă urăsc pe voi, să binecuvântaţi pe cei care vă blesteamă pe voi, pentru că dacă veţi iubi numai pe cei care vă iubesc şi păgânii fac acelaşi lucru, de aceea voi să iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Este în legea firii ca omul să poartă sentimente de dragoste pentru cei apropiaţi, însă este foarte greu să iubeşti pe cineva care îţi face rău, dar este foarte preţioasă această dragoste înaintea lui Dumnezeu. Această dragoste, mărturisesc Sfinţii Părinţi, este precum mărgăritarele de mult preţ pe care noi le putem dărui lui Dumnezeu”, a spus Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul.
Deniile care se oficiază în lăcaşurile de cult în Săptămâna Mare îi pregătesc duhovniceşte pe credincioşi, rememorând Patimile şi Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, momente care preced Sărbătoarea Învierii Domnului.
Sursa: www.basilica.ro
Din aceeași categorie



