„Primele trei zile din Săptămâna Pătimirilor ne amintesc de sfârșitul nostru, de sensul pascal al vocației noastre ca făpturi create de Dumnezeu”, a spus duminică seara la slujba Deniei preotul profesor Constantin Preda.
„Săptămâna aceasta ne trezește amintiri și emoții sfinte din copilăria noastră când eram obișnuiți să participăm cu drag la sfintele slujbe. Pentru mulți dintre noi este doar o tradiție care ne trezește aceste amintiri frumoase și numai atât”, a subliniat Decanul Facultății de Teologie din București în Catedrala Patriarhală.
„Suntem oare conștienți că lumea aceasta, din momentul în care L-a refuzat pe Mântuitorul Hristos, din momentul în care El a murit pe Cruce pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, lumea aceasta nu mai poate fi considerată normală, obișnuită? Ea s-a încheiat odată cu momentul răstignirii Mântuitorului pe Cruce”, a spus Pr. Constantin Preda.
„Lumea aceea pe care Mântuitorul Hristos a cutremurat-o din temelii, lumea de atunci și până azi, este o lume care a preferat întunericul și moartea în locul luminii și al vieții. Odată cu moartea Mântuitorului Hristos pe Cruce, lumea aceasta a fost iremediabil condamnată. De atunci, tot ceea ce părea adevărat a devenit anormal, mai ales pentru cei care au preferat să slujească răul”, a spus părintele decan, amintind cuvintele Domnului Hristos: „Acum este judecata acestei lumi” (Ioan 12:31).
Pr. Constantin Preda a explicat că Iisus Hristos „ne pregătește în această săptămână pentru Paștele fiecăruia dintre noi, pentru trecere, întrucât chipul lumii acesteia, ne învață Sfântul Pavel, trece”.
„Paștele pentru care ne pregătim în această săptămână este de fapt pregătirea pentru trecerea noastră din această viață”.
„De aceea, aceste trei zile se concentrează pe exemplele pe care noi să le urmăm pentru a fi alături de Mântuitorul Hristos și viața noastră personală să fie o trecere, o încercare de lepădare de Adamul cel vechi, de omul cel vechi care ne robește și ne trage în jos și să ne îmbrăcăm cu Hristos Mântuitorul”.
Părintele profesor a spus că sensul acestor trei zile este sintetizat în Troparul „Iată Mirele vine în miezul nopții… ”. Preotul a explicat că „miezul nopții despre care vorbește cântarea este momentul în care ziua veche își află sfârșitul ei și când se face loc unei noi zile”.
„Miezul nopții este, pentru noi creștinii, simbolul timpului în care trăim. De aceea, invitația noastră este de a fi veghetori și de a priveghea”, a mai spus Pr. Constantin Preda.
Vezi transmisiunea video aici.
La Catedrala Patriarhală, slujbele Deniilor încep zilnic la ora 17:00. Vezi programul slujbelor care se vor oficia până la Izvorul Tămăduirii.
Din aceeași categorie



