Doi ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui mărturisitor Nicolae Bordașiu

S-au împlinit doi ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Nicolae Bordașiu, mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste.

Părintele Nicolae Bordașiu s-a născut în satul Sabolciu din județul Bihor. A urmat cursurile Facultăților de Teologie și Farmacie din București. A făcut parte din grupul de tineri de la „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim.

Părintele Nicolae Bordașiu a stat ascuns șapte ani prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani închisoare.

Descoperit și arestat în 1955, a urmat ani grei de închisoare în Timișoara, Jilava, Oradea și Aiud, fiind deținut politic în perioada 1955-1964.

După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru prima oara in România gama globulina din sânge retro-placentar.

A fost hirotonit diacon și apoi preot, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, în 30 noiembrie 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, având ca îndrumător pe Parintele Profesor Dumitru Stăniloae.

În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a obținut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle”.

Părintele Nicolae Bordașiu a fost decorat în 2017 cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală.

A trecut la cele veșnice în 9 noiembrie 2018.

Foto credit: arhiva Basilica.ro

Sursa: Basilica.ro