Educație și identitate religioasă în România

Ascendentul influenței pe care școala o are asupra copiilor și tinerilor în comparație cu educația primită în familie de aceștia este un fapt incontestabil astăzi nu numai în societățile occidentale, ci și la noi, în Estul Europei. 

Chestiunea nu ridică probleme atât timp cât responsabilii învățământului public din România urmăresc întocmai ceea ce Legea educației prevede în cuprinsul său.

Astfel, articolul 2 al legii afirmă „promovarea unui învățământ orientat pe valori” din partea statului, unde „idealul educațional al școlii românești constă în formarea personalității și asumarea unui sistem de valori necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală”.

Între liniile care guvernează învățământul românesc găsim în articolul 3 din aceeași lege două principii cu caracter fundamental. Primul este cel al „asumării, promovării și păstrării identității naționale și a valorilor culturale ale poporului român”, iar al doilea este cel referitor la „dreptul privind păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității etnice, culturale și religioase” a acestuia.

În consecință, educația religioasă, și când mă gândesc la aceasta includ aici, bineînțeles, ora de religie, este sau ar trebui sprijinită pe baza Legii educației naționale din România, fiindcă ea susține principiile de mai sus. Nu știu să existe vreo altă disciplină în curricula școlară care să acopere mai bine respectarea celor amintite decât Religia.

După părerea unora, ora de religie ar trebui să vizeze buna aşezare a copilului în contextul spiritual-religios al lumii moderne, în sensul că elevul trebuie să capete o serie de repere esenţiale cu privire la toate cultele religioase existente în societatea noastră şi în lume. Mai pe scurt, să se predea un minicurs de istoria religiilor. Iar aceasta, motivându-se că nu e voie și nici nevoie să prezentăm copiilor elementele unei singure confesiuni, respectiv ale Ortodoxiei.

Sigur, elevii, cu excepția celor din ciclul primar, învață elemente de istorie și cultură din alte religii decât cea creștină. Dar nu trebuie să uităm un lucru esențial, anume că ora de religie nu este un magazin de unde poți să alegi ce dorești, nu acesta este scopul orei, ci în primul rând asumarea unei identități spirituale bimilenare, păstrată de multe ori în istorie cu prețul sângelui. Promovarea acestei identități, deziderat care se regăsește între principiile de bază ale Legii educației invocate, reprezintă o necesitate pentru toți. S-au făcut propuneri, ba chiar presiuni ca şi studiul creştinismului (mai exact al confesiunii ortodoxe) să fie inclus în religiile lumii, adică să nu i se mai acorde prioritate de studiu față de celelalte religii ale lumii. Pentru români era însă imposibil ca studiul creştinismului (al învățăturii ortodoxe în special) să nu fie reconfirmat ca o parte importantă şi relevantă pentru predarea religiei, ca o recunoaștere a faptului că a modelat şi a marcat istoria şi tradiţiile acestui neam şi continuă să exercite și azi o influenţă puternică și definitorie pentru societatea românească.

Cine dorește alungarea orei de religie din școală urmărește disoluția identității noastre culturale și religioase. 

E interesant că nu ne diferențiem în educație de alte popoare prin studiul matematicii, al chimiei sau al fizicii. Formula acidului sulfuric, calcularea vitezei pe plan înclinat sau a centrului de greutate într-un triunghi echilateral sunt aceleași la noi ca și la ruși sau la americani.

În schimb, istoria credinței acestui neam e unică între popoarele lumii și ne aparține numai nouă. Ortodoxia e sădită în fibra noastră. Nu trebuie să așteptăm de la nimeni recunoașterea acestui fapt. E în primul rând responsabilitatea noastră să împiedicăm disprețuirea acestei moșteniri din partea unora care nu au respect față de ea.

Sursa: www.ziarullumina.ro