Elena, Regina-Mamă a României, pe Dealul Mitropoliei

În articolul intitulat „Elena, Regina-Mamă a României, pe Dealul Mitropoliei”, Arhimandritul Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, aduce în lumină câteva aspecte mai puțin cunoscute din viața reginei care a fost reînhumată sâmbătă, la Curtea de Argeș, la împlinirea a 71 de la exil. 

Părintele arhimandrit evidențiază viața demnă și plină de încercări a Reginei Elena, dar și legătura apropiată pe care a avut-o cu Biserica Ortodoxă Română.

Despre ceremonia de reînhumare și primirea frumoasă care i s-a făcut Reginei Elena, părintele Paisie Teodorescu  menționează că reprezintă „o datorie a tuturor românilor atât față Regina-Mamă Elena, cât și față de Regele Mihai I, repere autentice ale istoriei, pe care românii de astăzi încep să le înțeleagă și să le aprecieze, în ciuda anilor lungi de istorie falsificată, propagată de regimul comunist”.

Articol integral:

„Elena, Regina-Mamă a României, pe Dealul Mitropoliei”

Intervalul dintre anii 1866-1947 marchează pentru poporul român venirea la conducerea țării a suveranilor coborâtori din familia de Hohenzollern-Sigmaringen. Monarhia română a fost un factor de echilibru, un garant al coeziunii naționale și un catalizator al marilor înfăptuiri naționale din istoria poporului român: Proclamarea Independenței de Stat a României (9 mai 1877), Marea Unire (1 decembrie 1918), modernizarea instituțiilor statului.

Prezența membrilor Familiei Regale a României pe Colina Mitropoliei din București, cu o însemnătate istorică și culturală deosebită pentru spiritualitatea poporului român,  apare foarte des menționată în memoriile membrilor Casei Regale, ale oamenilor Bisericii, sau în presa vremii. Vizitele au avut loc cu prilejul unor evenimente cu caracter național sau religioase: momente importante din istoria națională, oficierea slujbelor religioase (Te-Deum) pentru unele ocazii importante din viața regilor, la aniversări, precum proclamarea regatului, aniversarea împlinirii anilor de la urcarea pe tron, pentru unele sărbători religioase: hramul Catedralei Mitropolitane, de ziua Sfântului Cuvios Dimitrie, ocrotitorul Catedralei și al țării, de Crăciun, Bobotează, Anul Nou, sărbătorile închinate Învierii Domnului, dar și alte evenimente personale din viața regilor României, procesiuni religioase, primirea unor delegații străine, anumite momente aniversare etc.

În 27 februarie 1921, Patriarhul Miron Cristea a oficiat, în biserica de pe Dealul Mitropoliei, cununia religioasă a Principesei Elisabeta a României cu Prințul Moștenitor al Greciei, George, fratele viitoarei Regine Elena a României. Aceasta, la rândul ei se va căsători cu Principele Moștenitor al României, Carol, în 10 martie 1921, la Atena, în urma unei dispense acordate de Patriarh.

După căsătoria cu Principele Carol, și mai ales după nașterea fiului său, Mihai, Principesa Elena a vizitat de multe ori Catedrala din Dealul Mitropoliei, ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii săi spirituali dar și ai familiei regale a Greciei, tatăl său fiind Regele Constantin I al Eladei.

În această catedrală, devenită în anul 1925 Catedrală Patriarhală, fiul ei, principele Mihai, a primit binecuvântare ca Rege minor, la începutul primei domnii (1927-1930) de la Patriarhul Miron Cristea al României, iar în anul 1940 a fost uns Rege al României, după abdicarea tatălui său Carol al II-lea, de către Patriarhul Nicodim al României.

Regina Elena a fost prezentă de foarte multe ori la Catedrala Patriarhală, la evenimente oficiale, însoțind pe fiul ei, Regele Mihai, însă, adeseori, a participat și la slujbele săvârșite în Paraclisul Sfântul Gheorghe, preferând liniștea și discreția acestui mic spațiu liturgic, integrat în arhitectura Reședinței Patriarhale, cu siluetă elegantă și armonioasă, ce păstra în interior decorul pictural original. Aici, Principesa Elena se spovedea și se cumineca cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, împreună cu sora sa, principesa Irina, și mama sa, ex-regina Sofia a Greciei, dar și cu alți membrii ortodocși ai dinastiei române. Mama sa, ex-regina Sofia a Greciei, îi mulțumea Patriarhului Miron pentru slujbe și pentru atmosfera plină de ospitalitate, vorbind despre zbuciumul și tristețea exilului, care „m-au lipsit de slujbele ortodoxe și de mângâierea Bisericii”.

De asemenea, Principesa Elena venea la Paraclisul Sfântul Gheorghe și la Deniile din timpul Postului Mare, uneori împreună cu Regina Maria, care avea rezervată, în vremea aceea, o cameră cu salon în Reședința Patriarhală și care dăruise paraclisului, în 1922, împreună cu Regele Ferdinand, un tetrapod deosebit, sculptat în lemn de nuc. Patriarhul Miron consemnează în jurnalul său desele participări pe Dealul Mitropoliei ale Principesei Elena cu fiul său Mihai, copil fiind, pentru împărtășanie, precum și în alte ocazii, cu mama și sora sa Irina. În anul 1923, au participat în Paraclisul Sfântul Gheorghe la Denia Acatistului Maicii Domnului, în săptămâna a V-a din Post. Cu acest prilej, Patriarhul a rânduit ca Acatistul să fie citit și în limba greacă, de către Arhimandritul Filaret I. Jocu, mare eclesiar al Catedralei Patriarhale, care avea studii în Grecia, și care oficiase și la slujba cununiei Principesei Elena cu Principele Moștenitor Carol al României, la Atena, alături de clericii greci. Atmosfera pioasă a paraclisului și frumusețea slujbei ortodoxe le-au emoționat pe regină și principese, care „au asistat pline de evlavie, iar la finalul slujbei au făcut fiecare câte trei metanii înaintea icoanei Maicii Domnului”. În săptămâna Sfintelor Pătimiri (1923) luni, marți și miercuri au venit la denii: Principele Moștenitor Carol, împreună cu Principesa Elena, mama și surorile ei, precum și principesa Ileana a României. În Sfânta și Marea Joi au venit să se cuminice toți membrii ortodocși ai dinastiei, în frunte cu familia Principelui Moștenitor Carol, Principesa Elena și micul prinț Mihai, în vârstă de aproape 3 ani. La Prohodul Domnului și la Sfânta Înviere au participat oficial, ca în fiecare an, la slujbele din Catedrală.

În decembrie 1925, Patriarhul Miron a fost chemat de către regele Ferdinand la Sinaia pentru  consultări în privința renunțării la tron a Prințului Carol, care își părăsise țara și familia. Tot atunci, Regina Maria l-a rugat să meargă să o consoleze pe Principesa Elena. „A fost o scenă mișcătoare, încerând să o mângâi pe Principesă am plâns împreună (…), mai ales văzând pe micul prinț Mihai, care vesel și zglobiu alerga prin cameră fără să știe ce se petrece cu familia sa” – mărturisea Patriarhul Miron.

În toți anii de după plecarea Principelui Carol, prezența Principesei Mame Elena la Catedrala Patriarhală sau Paraclisul Reședinței Patriarhale, împreună cu fiul ei, Regele Mihai, a fost constantă. Patriarhul Miron a înconjurat-o mereu cu multă căldură, admirând mereu demnitatea și puterea ei de sacrificiu.

După „Restaurație” (1930), Carol al II-lea a obligat-o pe Principesa Elena să trăiască în exil (1932). Principele Mihai avea voie să petreacă alături de mama sa, la Florența, doar două luni pe an.

În anul 1940, în contextul întunecat al începerii celui de Al Doilea Război Mondial, când Regele Carol al II-lea a abdicat, iar România se afla în declin, pierzând importante de teritorii: Basarabia, Bucovina și Transilvania de Nord, Principele Mihai este proclamat Rege, la 6 septembrie 1940, fiind încoronat, în aceeași zi, cu coroana de oțel a Regelui Ferdinand, și uns Rege de către Patriarhul Nicodim al României, în Catedrala Patriarhală.

Astfel, după 8 ani de exil forțat, Principesa Elena este chemată în România în calitate de Regină-Mamă, în 14 septembrie 1940.

Trenul cu care a venit Regina Elena a fost întâmpinat la intrarea în țară (Jimbolia) de tânărul Rege Mihai I. Apoi, regele a însoțit-o pe mama sa la București. În toate gările unde a oprit trenul, Regina Elena a fost întâmpinată cu ceremonii oficiale, cuvinte calde și buchete enorme de flori. În însemnările sale, Regina Elena spune: „chiar și atunci când trenul străbătea câmpiile înverzite, țăranii veneau din satele lor până la linia ferată ca să facă semne cu mâna, să ovaționeze și să arunce cu flori spre vagonul în care mă aflam”.

La sosirea în gara principală din București, Regina Elena a fost întâmpinată de membrii guvernului, de reprezentanții armatei și ai administrației locale.

Apoi, Regele Mihai și Regina-Mamă Elena au urcat în caleașca regală deschisă, care i-a purtat pe străzile capitalei împodobite cu steagul României, cu mulțimi de oameni cu flori în mâini ce o aclamau pe ea și pe tânărul Rege. Convoiul s-a îndreptat spre Catedrala Patriarhală, iar ovațiile oamenilor prezenți umpleau văzduhul ca un val neîntrerupt ce i-au însoțit tot drumul, până în Dealul Mitropoliei.

Slujba de Te Deum de la Catedrală, oficiată de Patriarhul Nicodim, a fost transmisă prin difuzoare pe toate străzile alăturate, pline cu mii de oameni veniți să o întâmpine pe Regină. În timpul desfășurării slujbei religioase, mulțimile de oameni au îngenuncheat pe caldarâm, rugându-se cu evlavie pentru binele țării.

După încheierea slujbei religioase, mulțimea și-a aclamat iarăși noul rege și pe mama sa pe drumul spre Palatul Regal, unde membrii corpului diplomatic așteptau în Sala Tronului. După ce au primit felicitările acestora, ea și Regele Mihai au ieșit la balconul oficial spre Piața Palatului, unde au fost întâmpinați de ovații asurzitoare, prelungite, din partea unei mari mulțimi de oameni prezenți.

Primită cu astfel de ceremonii triumfale, după 8 ani de exil și umilințe, Regina Elena notează în jurnalul ei cât de mult a emoționat-o trăirea acestor constraste puternice, care i-au amintit de întoarcerea din exil la Atena, în urmă cu 20 de ani, împreună cu familia și tatăl său, Regele Constantin I al Eladei. Din nefericire, după cum nici bucuria de atunci nu a durat mult, nici bucuria reîntoarceri de acum nu avea să dureze, fiind umbrită de norii grei ai războiului, de cruzimea nazismului și de monstruozitatea tăvălugului sovietic. „În acea seară – consemnează Regina Elena – m-am rugat ca Dumnezeu să-mi dăruiască putere și credință pentru a face față viitorului nesigur”.

Într-adevăr, sentimentul de nesiguranță a fost caracteristica anilor ce au urmat. În încercarea de a face totul pentru binele țării și al monarhiei, Regina Elena a fost de două ori în audiență la Hitler, în Germania, fără a avea însă vreun folos. A reușit dimpotrivă, în plin război, prin diplomație și consecvență să salveze mii de evrei de la deportare.

La 23 august 1944, Regele Mihai a reușit să scoată România din alianța cu Germania nazistă, alăturându-se aliaților vestici și scurtând cu cel puțin 6 luni Al Doilea Război Mondial. Din păcate, anii care au urmat au fost dominați de violențe și ilegalități susținute de comuniștii români, sprijiniți de ocupanții militari sovietici. În pofida rezistenței Regelui Mihai și a Reginei Elena în fața a nenumărate abuzuri, aceștia au organizat lovitura de stat din 30 decembrie 1947, când au impus Regelui Mihai, prin șantaj și amenințare, semnarea unui act de abdicare, silind Familia Regală să părăsească țara, în 3 ianuarie 1948.

Astfel, în 1948, a început ultimul exil al Reginei Elena, din care nu s-a mai întors în viață, murind la Lausanne, în Elveția, în anul 1982.

După 71 de ani de exil, astăzi, 18 octombrie 2019, osemintele Reginei-Mame Elena a României sunt repatriate pentru a fi înhumate alături de fiul ei, Regele Mihai, în necropola regală de la Curtea de Argeș. Primirea frumoasă și demnă care i se face acum, în București și la Curtea de Argeș, este o datorie a tuturor românilor atât față Regina-Mamă Elena, cât și față de Regele Mihai I, repere autentice ale istoriei, pe care românii de astăzi încep să le înțeleagă și să le aprecieze, în ciuda anilor lungi de istorie falsificată, propagată de regimul comunist.

Foto credit: Ziarul Lumina

Sursa: Basilica.ro