Arhiepiscopia Bucureștilor organizează în ziua de miercuri, 23 martie 2016, Examenul de capacitate preoțească, sesiunea martie 2016, pentru licenţiaţii în teologie, Secţia Teologie Pastorală, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor care îndeplinesc condiţiile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti în vederea hirotoniei.
Menţionăm că la acest examen se pot înscrie şi absolvenţii Facultăţilor de Teologie din alte eparhii care vor prezenta în plus, în copie, documentul care atestă primirea Înaltei binecuvântări a Arhiepiscopiei Bucureştilor pentru efectuarea studiilor de licenţă la respectivele Facultăţi (conform Înaltei rezoluţii de pe Temei nr. 8951/2013).
Înscrierea candidaţilor va avea loc în perioada 15 februarie - 11 martie 2016.
Testul psihologic se va susţine în săptămâna precedentă examenului la Seminarul Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din Bucureşti, data urmând a fi comunicată în timp util candidaţilor.
Proba scrisă a Examenului de capacitate preoţească va avea loc în ziua de miercuri, 23 martie 2016, orele 09.00, iar proba orală va începe în aceeaşi zi, după afişarea rezultatelor de la proba scrisă. Examenul se va desfășura la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti.
ACTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE:
• Cerere către Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL;
• Documentul care atestă primirea Înaltei binecuvântări a Arhiepiscopiei Bucureștilor pentru efectuarea studiilor de licență la Facultățile de Teologie din cadrul altor eparhii (copie simplă);
• Copii legalizate după actele de studii: diploma de licenţiat în teologie, master, doctorat şi foile matricole;
• Caracterizarea preotului duhovnic din care să reiasă îndeplinirea condițiilor canonice, statutare și regulamentare bisericești pentru hirotonie - document original cu ştampila parohiei;
• Curriculum Vitae;
• Copie B.I./ C.I.;
• Chitanţa din care să reiasă că a fost achitată taxa de înscriere la examen – 50 lei la Casieria Centrului eparhial.
TEMATICA:
– Îndrumătorul Administrativ Bisericesc - ghidul practic pentru examenul de capacitate preoţească, ediţia a II-a, Ed. Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2010 (care poate fi procurat din magazinele Arhiepiscopiei Bucureştilor).
BIBLIOGRAFIE:
- Cea indicată la finalul fiecărui capitol din Îndrumătorul Administrativ Bisericesc este obligatorie;
- POPA, Gheorghe-Cristian, Preotul – misionar în areopagul mediatic. Mijloace moderne de comunicare în pastoraţia ortodoxă, Ed. Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2013.
Din aceeași categorie



