Festivitatea de deschidere a anului universitar la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Capitală

La Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Capitală a avut loc astăzi, 3 octombrie, festivitatea de deschidere a anului universitar 2011-2012. Deschiderea oficială a cursurilor a început cu Sfânta Liturghie, urmată de o Slujbă de Te Deum, oficiate la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridom Nou din Capitală de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

După cum ne informează Radio TRINITAS, la final Preasfinţia Sa a citit mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în care a fost evidenţiat profilul teologului în zilele noastre.

„Pentru a transmite noilor generaţii ceea ce le-a însufleţit pe cele dinaintea lor, simpla învăţare a unor percepte nu reprezintă astăzi calea cea mai fericită, doar mărturia valorilor trăite va câştiga adeziunea lor. Provocare creştinului contemporan şi mai ales a slujitorului lui Dumnezeu, rezidă atât în a lupta împotriva secularizării cât şi a efectelor acestuia. Secularizarea ne obligă să dezvoltăm anumite capacităţi care ne ajută să ducem lupta cea bună până la sfârşit, cum ar fi realismul, să ştii să recunoşti că astăzi a fi creştin nu mai e ceva ce vine de la sine, şi creativitatea să găseşti forme noi de a exprima credinţa de odinioară. La acestea adăugăm smerenia lui Hristos cel răstignit şi împlinirea poruncilor, dar nu numai a poruncilor, ci şi a sfaturilor evanghelice de a-l descoperi pe Dumnezeu şi a dobândi viaţa cea veşnică”, a spus Preasfinţia Sa.

Istoria Facultăţii de Teologie începe la data de 12 nov. 1881, însă abia în anul 1890, Legea privind Facultatea de Teologie din Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial, nr. 74, din ziua de marţi 3/15 iul. 1890, recunoştea înfiinţarea acestei Facultăţi.

Din aceeași categorie