Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, organizează, zilele acestea, în Capitală, cea de-a treia ediţie a Forumului Românilor de Pretutindeni. Lucrările au fost deschise vinerea aceasta, în prezența delegatului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, după cum aflăm de la TRINITAS TV.
Preasfinția Sa le-a vorbit participanților despre organizarea administrativă a Bisericii noastre în afara granițelor României și despre sprijinul pe care îl acordă Biserica tuturor celor care se află departe de țară.
„Avem la ora actuală trei mitropolii: Mitropolia Basarabiei, Mitropolia pentru Europa Centrală şi de Nord cu două Eparhii – Arhiepiscopia Germaniei şi Episcopia Europei de Nord, avem Mitropolia Europei Occidentale cu trei eparhii: Arhiepiscopia de la Paris, Episcopia Italiei şi Episcopia pentru românii din Spania şi Portugalia. Pentru cele două Americii avem Arhiepiscopia din Statele Unite, pentru Românii din apropierea graniţelor României avem Episcopia pentru românii din Ungaria, Episcopia Dacia Felix pentru românii din Serbia şi avem o Episcopie pentru românii din Australia şi Noua Zeelandă. Avem două reprezentanţe ale Bisericii noastre, cea mai veche de la Ierusalim şi una mai nouă la Bruxelles pe lângă instituţiile europene. Avem şi câteva parohii la Sofia, la Istanbul, la Johannesburg, în Japonia şi altele în curs de organizare. Vrem să subliniem ajutorul şi buna colaborarea a Patriarhiei Române cu Guvernul, cu Preşedinţia, cu Departamentul pentru Românii de pretutindeni şi de aceea mulţumim celor care ne ajută, care înţeleg că trebuie să colaborăm pentru o mai eficientă lucrare între fraţii noştri din străinătate. Noi, Patriarhia Română avem un protocol de colaborare cu Departamentul, însă sperăm să îl reînnoim în cel mai scurt timp dată fiind schimbarea structurii guvernamentale privind destinul acestui departament”, a spus Preasfinţia Sa.
Evenimentul reunește peste 150 de reprezentanți ai mediului asociativ românesc de pretutindeni, oficialități și experți din cadrul aparatului central al Guvernului, profesori universitari, jurnaliști, diplomați, oameni de afaceri și europarlamentari români.
„Românii din afara graniţelor sunt corp comun cu românii din România şi practic întregesc spiritualitatea, esenţa şi creativitatea poporului român şi nu putem să facem o distincţie, din această perspectivă, între cei care trăiesc în România şi cei care trăiesc în afara graniţelor pentru că, până la urmă, cu toţii avem o rădăcină comună, rădăcina neamului românesc“, a spus Cristian David, Ministrul Delegat pentru Românii de Pretutindeni.
„Este foarte important pentru un Minister ca Ministerul Muncii să aibă o relaţie directă cu toate comunităţile de români, indiferent dacă ele sunt pe teritoriul ţării sau în afara graniţelor. Ministerul Muncii este foarte preocupat de condiţiile şi modul în care lucrătorii români sunt trataţi în toate ţările din Uniunea Europeană“, a spus Mariana Câmpeanu Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
„Cred că trebuie să plecăm un pic de la principii şi apoi să mergem pe teren să vedem ceea ce se întâmplă. Dacă vorbim despre principii cred că un principiu european important este ca fiecare copil să aibă dreptul să înveţe în limba în care se simte confortabil şi evident că limba maternă este această limbă. Vreau să vă spun că România a acordat o atenţie deosebită acestui principiu iar modelul de educaţie pentru minorităţi în România a fost apreciat de Bruxelles de mai multe ori“, a spus Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei Naționale.
Unul dintre obiectivele acestei întâlniri este acela de a stabili, pentru anul 2014, organizarea primei ediții a Congresului Românilor de Pretutindeni. Lucrările forului se vor încheia sâmbăta aceasta.
Din aceeași categorie



