Grija Bisericii faţă de cei trecuţi la Domnul

Grija faţă de cei adormiţi este o trăsătură aparte a vieţii creştinilor. Participarea la slujbele rânduite de Biserică, îngrijirea cum se cuvine a locurilor de veci sunt doar câteva dintre responsabilităţile fiecăruia dintre noi pentru cei dragi, trecuţi la cele veşnice. Această datorie sacră este o prioritate şi pentru Biserică, iar înfiinţarea la nivelul fiecărei eparhii a unui sector care să se ocupe de administrarea eficientă şi responsabilă a cimitirelor vine şi confirmă acest lucru.

Sectorul Cimitire, Monumente şi Servicii Funerare al Arhiepiscopiei Bucureştilor funcţionează deja de 12 luni.

„Am constatat faptul că nu neapărat din rea voinţă, dar din nepricepere sau prin complexitatea lucrărilor într-un cimitir preoţii care administrau cimitire aveau nevoie de consultanţă şi de îndrumare. Într-un cimitir se dezbat probleme complexe. Nu mă refer aici doar la administrarea cimitirului, a actelor de proprietate, a utilităţilor, a plăţii angajaţilor, ş.a.m.d., ci şi la modul în care se transmite concesiunea locurilor de veci de la o persoană la alta. Ca atare, ne confruntăm aici cu aspecte juridice complexe de concesiune, de succesiune, etc.”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Cons. Costinel Ailioaei.

O realizare importantă a sectorului este îmbunătăţirea regulamentelor de funcţionare a cimitirelor parohiale.

Sectorul Cimitire, Monumente şi Servicii Funerare al Arhiepiscopiei Bucureştilor are o bună colaborare cu Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane din Cadrul Primăriei Generale a Capitalei.

Se doreşte totodată o bună colaborare şi cu administratorii cimitirelor private. În Arhiepiscopia Bucureştilor sunt 7 astfel de cimitire.

Începerea acţiunii de sistematizare a cimitirelor parohiale din mediul urban, precum şi a cimitirelor mănăstireşti mai importante este o altă prioritate pentru 2014.

Continuarea extinderii activităţii SC Chivotul Mare SRL la cât mai multe cimitire parohiale şi deschiderea de noi puncte de lucru pentru partea de servicii funerare, precum şi alcătuirea unui model unic de tipizat pentru Actul de Concesiune se numără printre obiectivele din acest an ale Sectorului.

Sursa: www.basilica.ro

Din aceeași categorie