Hotărârile Secretariatului Panortodox al Sfântului și Marelui Sinod

În perioada 29 – 30 martie 2016, la Centrul ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy – Geneva, se desfășoară lucrările ședințelor de lucru ale Secretariatului Panortodox al Sfântului și Marelui Sinod, informează Agenția de știri Basilica.

Delegatul Bisericii Ortodoxe Române ca membru al Secretariatului a fost Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal.

Înaltpreasfinția Sa a declarat pentru Radio Trinitas că până în prezent au fost luate hotărâri importante și urgente, cum ar fi:

Instituirea imediată a site-ului oficial al Sfântului și Marelui Sinod unde vor fi prezentate documentele pregătitoare, aprobate în etapele presinodale și care vor figura pe agenda de lucru a Sfântului Sinod. Aceste documente vor fi publicate în limbile oficiale ale Sinodului: greacă, engleză, franceză și rusă. De asemenea, în mod excepțional, s-a admis și limba arabă ca limbă de lucru în timpul lucrărilor Sinodului.

Înființarea unor comitete speciale în cadrul Secretariatului Sfântului și Marelui Sinod: Comitetul de elaborare a comunicatelor și al mesajului Sfântului Sinod, în general. Comitetul pentru buna desfășurare a lucrărilor Sfântului Sinod în plen, precum și în cadrul diferitelor comisii sinodale. Comitetul de introducere a amendamentelor în urma dezbaterilor regulamentare cu traducere imediată în cele patru limbi oficiale. Comitetul de acreditare a jurnaliștilor și de comunicare cu mass media. Publicarea documentelor va fi în grija Comitetului de verificare și editare a documentelor și a tuturor deciziilor sinodale

Secretariatul Panortodox este format din câte un reprezentant al Bisericilor Ortodoxe Autocefale şi a fost stabilit în urma Sinaxei Primaţilor ce a avut loc la Chambesy – Geneva (Elveţia), în perioada 21 – 28 ianuarie 2016.

Din aceeași categorie