Biserica Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia” și-a serbat miercuri ocrotitorul, pe Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, povățuitorul duhovnicesc al Sf. Voievod Ștefan cel Mare. Preoții slujitori au subliniat importanța duhovnicului în lupta cu greutățile vieții și suferința sufletească.
Alături de Părintele Florin-Ciprian Petre, preotul de caritate al spitalului și ostenitor la Biroul de Presă al Patriarhiei Române, au slujit Părintele Adrian Agachi, consilier patriarhal și coordonatorul Biroului de Presă al Patriarhiei Române, Părintele Sorin Stoian, redactor la publicația „Glasul Bisericii”, și Părintele Mihai Ionită, preot paroh la Biserica Sfânta Treime Bobești, care slujește săptămânal Taina Sfântului Maslu la biserica spitalului, alături de Părintele Florin-Ciprian Petre.
La slujbă au participat dr. Adrian Țîbîrnă, managerul spitalului, as. med. Corina Gagiu, directorul de îngrijiri al spitalului, personal medical și pacienți.
Pr. Adrian Agachi: Sfinții nasc sfinți
„Sfinții nasc Sfinții. Ei nasc duhovnicește, în sensul că îi cresc și îi ajută și pe alții să ajungă la măsura la care ei au fost aduși de Bunul Dumnezeu. Sfântul Daniil Sihastrul este un astfel de exemplu”, a spus Părintele Consilier Patriarhal Adrian Agachi în cuvântul de învățătură.
„Ne putem gândi la această unire între doi mari sfinți, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul și Sfântul Ștefan cel Mare, ca la una dintre cele mai frumoase din întreaga istorie a poporului român.”
„Conlucrarea dintre acești doi mari sfinți a ocrotit un popor întreg în fața unor vitregii care ar fi trebuit, poate, în alte condiții, să-l elimine cu totul din istorie. Atât de mare este puterea rugăciunii și a sfinților.”
„De asemenea, ne gândim cât de mare este puterea duhovnicului în viața fiecăruia dintre noi. Cât de important este să ai un duhovnic, cât de important este să ai pe cineva în fața căruia poți să spui, ca în fața lui Hristos, tot ceea ce-ți stă pe suflet, pentru că știi că duhovnicul este cel care te ascultă, cel care se roagă pentru tine, cel care te primește ca pe o rudă de sânge”, a continuat Părintele Adrian Agachi.
„Pentru că, în Biserică, nu trăim ca oameni străini. Trăim ca o mare familie. Pentru că Sângele lui Hristos circulă prin venele noastre, ale tuturor care ne împărtășim cu El.”
Să-I cerem Domnului duhovnici buni
„Pentru că trăim această bucurie, această comuniune, ne dăm seama că fiecare dintre noi o datorăm, într-o bună măsură, și duhovnicului nostru, cel care ne-a apropiat de Dumnezeu, ne-a pus în minte gândul pocăinței, ne-a înflăcărat rugăciunea, ne-a făcut să înțelegem care este deosebirea între păcat și virtute, între rău și bine în momente în care simțeam că poate nu mai avem acest discernământ”, a mai spus părintele consilier patriarhal.
„Se ne rugăm, așadar, Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul ca această bucurie, această dragoste a lui Dumnezeu să ne dea puterea permanentă de a birui orice necaz, orice încercare, de a ne ridica crucea împreună cu Hristos și a o purta până la capăt cu demnitate, cu bucurie și cu nădejdea că El știe fiecare efort pe care îl depunem și îl prețuiește acolo, sus, înaintea tronului Tatălui Ceresc.”
„Să nu uităm fiecare dintre noi să ne rugăm atât pentru toți cei aflați în suferință, cât și ca Bunul Dumnezeu să scoată permanent lucrători la Secerișul Său, adică duhovnici buni, care să poarte, împreună cu poporul lui Dumnezeu, această cruce a durerii”, a încheiat Părintele Adrian Agachi.
Lanț terapeutic format din medici și duhovnic
Părintele Florin-Ciprian Petre a declarat pentru Trinitas TV că se bucură să serbeze pentru prima dată hramul de iarnă al bisericii din cadrul acestei instituții medicale.
„De fiecare dată când cei care se află în suferință vin în biserică și stăm de vorbă sau se spovedesc, îi îndemn să respecte cu sacralitate Sfintele Taine, să vină să se spovedească, să se împărtășească, dar să respecte cu regularitate și tratamentul pe care medicii l-au prescris și, bineînțeles, să meargă și la psihoterapeut”, a spus preotul de caritate.
„Există un lanț terapeutic format din psihiatru, psiholog și medicul de suflet, preotul. Și, ascultând de toate acestea, ușor-ușor se văd îmbunătățiri, [oamenii] înțeleg că doar printr-o întreită lucrare poate apărea alinarea suferințelor lor și chiar vindecarea.”
De curând, comunitatea formată în jurul Bisericii Spitalului de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia” a dus bucuria colindelor și daruri pentru copiii internați în perioada sărbătorilor de iarnă la secțiile de Neurologie pediatrică și Psihiatrie pediatrică.
„Nu putem să înlocuim familia, însă cu certitudine le putem aduce puțină dragoste, puțină alinare, puțin zâmbet”, a subliniat Părintele Florin-Ciprian Petre.
Hramul de vară al bisericii din cadrul spitalului este „Adormirea Maicii Domnului”. Sfântul lăcaș deține și un fragment din moaștele Sf. Cuv. Varsanufie de la Optina, ajutător al celor aflați în suferințe sufletești.
Din aceeași categorie



