Hramul bisericii bucureştene Domniţa Bălaşa

Biserica Ortodoxă îl va pomeni, vineri, 10 ianuarie, pe Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Nyssei. Un fragment din sfintele sale moaşte se află şi în Capitală, la Biserica „Domniţa Bălaşa” - Paraclis patriarhal. Lăcaşul de cult îşi va sărbători cu acest prilej cel de-al treilea hram.

„Slujba Privegherii va fi săvârşită în Ajunul Sărbătorii, iar la sfârşitul Privegherii va avea loc procesiunea cu Sfintele Moaşte în jurul Bisericii. A doua zi va avea loc Sfânta Liturghie şi slujbă de pomenire. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal”.

Biserica „Domniţa Bălaşa”, este o construcţie în stil neoromantic şi neobizantin, de mari dimensiuni. Primul lăcaş de cult ridicat pe aceste locuri, în anii 1743-1744, a fost ctitorit de Domniţa Bălaşa şi soţul acesteia. În 1750, Domniţa Bălaşa zideşte alături de prima ctitorie, folosită apoi ca paraclis, un al doilea lăcaş, cu hramul Înălţarea Domnului. Mai târziu, biserica este dărâmată şi se construieşte un al treilea lăcaş în stil neo-gotic, cu acelaşi hram. Clădită însă pe un teren expus inundaţiilor, această biserică s-a degradat repede, fiind demolată după 40 de ani. În timpul domniei Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta a fost zidită actuala biserică "Domniţa Bălaşa", a patra pe aceste locuri. Lăcaşul a mai fost consolidat după cutremurul din anul 1977 şi resfinţit în anul 1994, atunci când îi primeşte ocrotitori şi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni.

Moaştele Sfântului Grigorie de Nyssa se află la Biserica „Domniţa Bălaşa” din Capitală de aproximativ 40 de ani, iar relicvariul cu sfintele odoare datează din anul 1792.

Din aceeași categorie