Hramul Bisericii de la Obregia: Adormirea Maicii Domnului prezentată ca eveniment eshatologic de Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din București și-a serbat joi hramul.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de preotul Bogdan Tătaru-Cazaban, de la Biserica Bucur Ciobanul, împreună cu preot de caritate de la capela spitalului, Florin-Ciprian Petre, și cu Pr. Mircea Toma, de la Biserica „Sfântul Nicolae”-Militari, reporter Radio Trinitas.

Preotul Bogdan Tătaru-Cazaban s-a adresat credincioșilor vorbindu-le despre sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ca eveniment eshatologic.

„Ca și Schimbarea la Față, la care au fost părtași și unii dintre ucenici, și Adormirea Maicii Domnului, care s-a petrecut în taină, deschide o fereastră către ceea ce va fi odată cu sfârșitul veacurilor, în Împărăția lui Dumnezeu, în lumea de dincolo. Pentru că, odată cu Adormirea Maicii Domnului, o făptură umană unică – pentru că are unicitatea maternității divine – s-a bucurat de roadele depline ale Învierii și Înălțării Domnului”.

Fecioara Maria, deși a trecut prin moarte, adică prin separarea sufletului de trup, devine părtașă cu trupul la îndumnezeirea finală a tuturor celor care cred și fac parte din Trupul tainic al Domnului. Astfel, Maria este „răsăritul cel luminos la zilei de taină”, adormirea sa fiind, de fapt, manifestarea slăvită a biruinței iubirii jertfelnice a lui Hristos asupra morții, intrarea în lumina vieții făgăduite de Cel care este „Calea, Adevărul și Viața”.

După Sfânta Liturghie, s-a alăturat soborului slujitor Preotul Alin-Gabriel Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, pentru sfințirea unei troițe amenajate la intrarea în biserică.

Credincioșii care au participat la hram au primit la final pachete alimentare și iconițe cu reprezentarea Adormirii Maicii Domnului.

Din aceeași categorie