Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul a fost cinstit şi de bucureşteni, Biserica Hagiu, ocrotită de acesta fiind neîncăpătoare pentru credincioşii veniţi la slujbă. Lăcaşul de cult adăposteşte, de mai bine de 100 de ani, un fragment din moaştele Sfântului.
„Împrejurările în care au ajuns sfintele moaşte aici nu se cunosc cu exactitate.
Într-un inventar din 1920 ele erau consemnate deja aici la biserica Hagiu şi în cutiuţa din lemn îmbrăcată în piele şi cu argint s-au găsit o părticică din sfintele moaşte cu un pomelnic şi cu specificaţia moaşte din Sfântul Grigorie Decapolitul de la mănăstirea Bistriţa Vâlcea”, a precizat pentru TRINITAS TV Pr. Paroh Valer Irimia.
Actuala Biserică Hagiu a fost zidită în anul 1872. În prezent, aici se fac ample lucrări de renovare şi consolidare.
Deşi hramul principal al lăcaşului de cult este Adormirea Maicii Domnului, bucureştenii vin la Hagiu pentru că aici este Biserica Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul.
Biserica Hagiu este situată lângă Hala Traian, în imediata apropriere a intersecţiei dintre strada Traian şi Calea Călăraşilor.
Sursa: www.basilica.ro
Din aceeași categorie



