Maica Domnului a fost cinstită în mod deosebit de cadrele medicale, angajații și pacienții Spitalului privat „MUNPOSAN '94” din Capitală. Cu prilejul hramului Capelei instituției medicale, Acoperământul Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Pr. Aurel Mihai, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, potrivit TRINITAS TV.
La finalul slujbei a fost săvârșit și parastasul pentru ctitorii și binefăcătorii instituției medicale, trecuți la Domnul.
Centrul Medical de diagnostic şi tratament „MUNPOSAN '94” din Bucureşti, înființat în urmă cu 20 de ani, are profil chirurgical şi este primul spital privat din România. În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în așezământ, managerul general al Spitalului a primit din partea Patriarhului României Diploma și medalia „Sfinții Martiri Brâncoveni”.
În Spitalul Munposan și-au găsit vindecarea trupească și sufletească zeci de mii de oameni. Ajutorul Maicii Domnului, personalul medical calificat și aparatura de ultimă generație au făcut ca oamenii să revină în spital, de fiecare dată, ca într-un loc de suflet.
Capela „Acoperământul Maicii Domnului” a Spitalului Munposan a fost înfiinţată în anul 1996, fiind târnosită 2 ani mai târziu.
Din aceeași categorie



