Hramul Mănăstirii Antim din Capitală

Biserica Ortodoxă Română l-a pomenit sâmbătă, 27 septembrie 2014, pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Numeroase locaşuri de cult din Patriarhia Română şi-au sărbătorit ocrotitorul, printre acestea numărându-se şi Mănăstirea Antim din Capitală, ctitorie a Sfântului, unul dintre cele mai cunoscute aşezăminte monahale bucureştene.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

„Deși, Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul era georgian de origine, străin de poporul acesta, toate darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu, toată energia și priceperea sa, le-a consumat slujind cu atâta credință și abnegația Biserica și poporul român. De aceea, iubiți credincioși și credincioase și în inimile noastre să izvorască aceeași dragoste pentru învățătura și slujirea Bisericii, pentru slujirea semenilor noștri. Să fim și noi sprijinitori și înfrumusețători ai Casei Domnului așa cum Mitropolitul Antim Ivireanul a făcut în toată activitatea sa”, a mărturisit Preasfințitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul.

Mănăstirea Antim din Capitală a fost construită între anii 1713-1715, prin strădania Sfântului Antim Ivireanul, pe atunci Mitropolit al Ungrovlahiei. Autor, tipograf, gravor, teolog, episcop şi mitropolit român de origine georgiană, Sfântul Ierarh Antim a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale Ţării Româneşti din secolul al XVIII-lea.

„Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a fost arhitect, tipograf. În aproximativ 25 de ani de activitate tipografică a tipărit 64 de cărți ceea ce este un record pentru vremea aceea, chiar și pentru țările occidentale, așa zis dezvoltate. Sfântul Antim a fost gravor, miniaturist, după care a ctitorit această biserică în care ne aflăm, atât de frumoasă prin faptul că arhitectul ei este chiar Sfântul Antim Ivireanul care a pictat icoanele din stânga și dreapta Catapetesmei, a sculptat în piatră mai multe elemente care se păstrează până astăzi și în lemn a sculptat ușile de la intrare. În urma sa, a lăsat un testament acestei mănăstiri încredințându-i pe săracii din jur, ocupându-se ca un adevărat părinte și de nevoile celor săraci sau abandonați”, a mai spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a hirotonit întru preot pe diaconul Andrei-Liviu Sârb pe seama Capelei Institutului pentru ocrotirea mamei și a copilului „Alfred Rusescu” cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Protopopiatul Sector II Capitală.Mănăstirea Antim îşi mai serbează hramul şi în Duminica Tuturor Sfinţilor. Așezământul a rămas cunoscut bucureștenilor în special pentru întâlnirile din cadrul Mișcării isihaste „Rugul Aprins”.

La sărbătoarea Mănăstirii Antim a participat și domnul Zaza Vashakmadze, preşedintele Agenţiei de Stat pentru Probleme Religioase din Georgia, acesta fiind însoțit de secretarul de Stat pentru Culte în Guvernul României, Victor Opaschi.

Din aceeași categorie