Biserica noastră l-a pomenit, vinerea aceasta - 15 noiembrie 2013-, pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ. Parohia „Şerban Vodă” din Capitală şi-a sărbătorit, cu acest prilej, al treilea hram, biserica acestei parohii fiind singura din București care-l are ocrotitor pe Cuviosul Paisie. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel fiind părinte Arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Stareţul Paisie a strălucit ca un luceafăr pe firmamentul Bisericii Ortodoxe, dar în special al Bisericii Ortodoxe Române fiindcă aici s-a ostenit, aici a făcut o lucrare duhovnicească deosebită, iar de aici razele teologiei sale au strălucit în întreaga lume şi trebuie să amintim că foarte mulţi monahi teologi din spaţiul rusesc au o evlavie deosebită la Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ.
În urmă cu câţiva ani şi Biserica dvs. a primit ca ocrotitor pe Sfântul Paisie de la Neamţ şi ne bucurăm că iată în fiecare an creşte numărul celor care îl iubesc pe Sfântul Paisie şi vin să participe atât la Slujba de Priveghere seara cât şi la Sfânta Liturghie în cinstea sfântului”, a mărturisit Arhim. Cons. Veniamin Goreanu din cadrul Sectorului Administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ a fost stareţul mănăstirilor Dragomirna, Secu şi Neamţ. A tradus, împreună cu ucenicii săi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinţilor Părinţi, devenind astfel ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă.
Credincioșii prezenți în număr mare la hram s-au putut închina și la un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.
Sursa: www.basilica.ro
Din aceeași categorie



