„Noi oamenii, Îi datorăm lui Dumnezeu recunoștință pentru toate ale noastre; în primul rând pentru darul vieţii, pentru sănătatea noastră, pentru darul vederii, al auzului, al vorbirii”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală.
Vorbind despre vindecarea celor 10 leproși, Episcopul vicar patriarhal a subliniat recunoștința singurului vindecat care s-a întors să îi mulțumească Mântuitorului.
„Doar unul din zece este recunoscător! Proporția aceasta, enunțată în Evanghelia de azi, este semnificativă pentru cât de rară este recunoștința! Şi nu doar în vremea de atunci, ci şi în vremurile noastre”, a spus ierarhul.
„Să fim recunoscători, explică PS Paisie Sinaitul, „pentru sănătatea minții noastre, pentru oamenii buni pe care i-am întâlnit în viaţa noastră, pentru părinți, pentru soți, pentru copii, pentru tot”.
„Nimic din cele pe care le avem sau le facem, nu le-am putea dobândi fără ajutorul lui Dumnezeu. Cu toate acestea uităm repede de Dumnezeu și toate izbânzile noastre ni le atribuim nouă – puterii noastre, inteligenței noastre, eforturilor noastre”.
Ce este recunoștința?
Recunoștința este, subliniază ierarhul, „un act de dreptate făcut lui Dumnezeu, recunoscându-L pe El ca izvor a toată existența şi binefăcător al fiecăruia dintre noi”.
În al doilea rând, recunoștința este „ o îndatorire morală faţă de semenii noștri, faţă de părinții care ne-au născut şi ne-au crescut, faţă de profesorii care ne-au învățat şi ne-au îndrumat, faţă de toţi cei ce ne fac un bine în viaţa aceasta, sub orice formă”.
„De aceea se cuvine să fim recunoscători faţă de Dumnezeu pentru viaţa noastră, şi se cuvine să fim recunoscători faţă de toţi oamenii care, într-un fel sau altul, sunt binefăcătorii noștri, convinși fiind că celui recunoscător Dumnezeu îi înmulțește darul!”, a adăugat la final ierarhul.
Din aceeași categorie



