Mai multe evenimente aniversare au loc la Catedrala Patriarhală în perioada 10-14 iulie, în contextul împlinirii a 250 de ani de la Aducerea moaştelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Bucureşti.
Programul liturgic a debutat miercuri seară cu o slujbă de priveghere oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie, Episcop vicar patriarhal.
Programul zilei de joi
- 7.00 – 9.00 – Sfânta Liturghie, săvârșită în Catedrala Patriarhală;
- 9.00 – 9.30 – Slujba Parastasului pentru mitropoliții Țării Românești care au slujit în Catedrala Patriarhală începând cu anul 1774;
- 16.00-19.30 – Slujba Privegherii, săvârșită în Catedrala Patriarhală.
Toate slujbele vor fi transmise live de Radio Trinitas și Trinitas TV.
Aniversarea continuă vineri, când va avea loc și procesiunea cu cinstitele moaște. Sâmbătă, manifestările vor culmina cu Sfânta Liturghie, oficiată de Patriarhul Daniel în altarul exterior al catedralei. Vezi programul integral.
Evenimentele aniversare au debutat în lunile martie și aprilie, cu un pelerinaj istoric în care cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie au vizitat 123 de lăcașuri de cult, parohiale sau de mănăstire din Arhiepiscopia Bucureștilor. Acum pelerinii sunt așteptați să îi întoarcă gestul Ocrotitorului Capitalei.
Ca ocrotitor spiritual al Bucureștiului, Sfântul Cuvios Dimitrie este reținut de memoria Bisericii noastre ca făcător de minuni, săvârșite în perioade de grea încercare asupra locuitorilor capitalei (epidemia de ciumă din 1813-1815, epidemia de holeră din 1831, marele incendiu din 1847 etc.).
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis introducerea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a sărbătorii Aducerea moaștelor Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou la București în ședința din 5 iulie 2022.
Din aceeași categorie



