Înfricoşătoarea Judecată este definitivă şi universală

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învăţătură rostit pe 19 februarie 2012 în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală, a tâlcuit semnificaţiile pericopei evanghelice a Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi care ilustrează Judecata de Apoi.

„Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos vorbeşte aici de două categorii de oameni: cei binecuvântaţi şi cei blestemaţi. Cei binecuvântaţi sunt cei care au avut în timpul vieţii lor pe pământ iubire milostivă din iubirea binecuvântată a lui Dumnezeu.

Cei care sunt numiţi blestemaţi sunt cei care în loc de iubire au avut răutate în suflet, au fost indiferenţi şi foarte adesea ca şi demonii răi şi ucigători de oameni au multă răutate în suflet. De remarcat este faptul că Mântuitorul Iisus Hristos arată în Evanghelia de astăzi că Dumnezeu a pregătit de la întemeierea lumii numai Împărăţia Cerurilor, iar iadul nu a fost pregătit pentru oameni, ci a fost pregătit pentru diavol şi îngerii lui cei răi. Cu alte cuvinte, intenţia lui Dumnezeu când a creat lumea era doar fericirea creaturilor pe care El le-a făcut, însă îngerii răi căzând din iubire şi din smerenie faţă de Dumnezeu ajung în iad, în starea de despărţire de Dumnezeu, de singurătate şi de întuneric, pentru că întunericul cel mai din afară este lipsa comuniunii de iubire dintre făpturi şi Făcătorul lor, dintre creaturi şi Dumnezeu Creatorul”.

Patriarhul României a mai subliniat faptul că Dumnezeu ne pedepseşte atât pentru relele făcute cât şi pentru binele pe care l-am fi putut face şi nu l-am făcut.

„Evanghelia aceasta ne arată că Dumnezeu nu pedepseşte ca Drept Judecător pe oameni doar pentru relele pe care le-au făcut în lume, căci toate păcatele nepocăite vor fi judecate, ci pedepseşte Dreptul Judecător mai ales pe oameni pentru binele pe care ar fi putut să-l facă şi nu l-au făcut, pentru iubirea pe care ar fi putut să o arate celor din jur şi nu au arătat-o. Cu alte cuvinte, pedepseşte şi delăsarea duhovnicească, indiferenţa noastră faţă de suferinţa celor din jur”, a spus Preafericirea Sa, după cum ne informează Radio TRINITAS.

Neomenia este un criteriu al judecăţii, mai arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Lipsa de iubire milostivă în suflete este numită de Sfântul Ioan Gură de Aur neomenie şi zice el nu te pedepseşte Dumnezeu atât de mult pentru păcate, cât pentru neomenie, deoarece ai avut o existenţă inumană, ai fost nepăsător faţă de oamenii din jurul tău. În această neomenie sau nesensibilitate faţă de semeni se vede decăderea cea mai mare a umanului încât ajunge inuman. Cu alte cuvinte, vedem că Dumnezeu Se recunoaşte sau Îşi recunoaşte Chipul Său numai în oamenii milostivi pentru că Dumnezeu Însuşi este milostiv. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos spune Fiţi milostivi precum Tatăl vostru Cel din Ceruri milostiv este.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a explicat şi de ce este înfricoşătoare Judecata de Apoi.

„Această Evanghelie a Înfricoşătoarei Judecăţi ne arată că Judecata este înfricoşătoare în primul rând pentru că este definitivă, este universală şi viii şi morţii şi toate popoarele se vor prezenta în faţa Dreptului Judecător. Mai este înfricoşătoare şi pentru faptul că mulţi din cei care au făcut binele şi-au dat seama că de fapt s-au întâlnit cu Hristos şi au devenit mâinile iubirii lui Hristos faţă de cei care aveau nevoie de iubirea, de ajutorul lor, de iubirea lor milostivă, smerită şi sinceră. Şi este înfricoşătoare şi pentru faptul că Dumnezeu ne cere socoteală pentru păcatele săvârşite, pentru nepăsare, nesimţire duhovnicească, neglijenţă, neatenţie şi mai ales pentru faptul că ni s-au oferit atâtea ocazii să facem binele şi le-am ratat”.

Prin milostenie omul se apropie de Dumnezeu, a evidenţiat Patriarhul României.

„Această Evanghelie a milostivirii sau iubirii milostive ne arată că pe lângă multa rugăciune în timpul Postului Sfintelor Paşti, rugăciune smerită şi pocăinţă sinceră, este nevoie şi de multă milostenie întrucât iubirea sfântă, smerită, adunată prin rugăciune, prin pocăinţă şi prin spovedanie trebuie arătată ca iubire milostivă faţă de semenii noştri. Atunci omul se apropie de asemănarea cu Dumnezeu, merge pe drumul asemănării cu Dumnezeu Cel milostiv.

Milostenia poate fi făcută sporadic şi spontan, episodic sau poate fi una permanentă, instituţionalizată, constantă. Milostenia poate fi înţeleasă şi ca milostenie materială, când oferim o pâine, un ban, o haină cuiva şi ca milostenie spirituală, duhovnicească, când împărtăşim credinţa noastră copiilor prin botez, prin educaţie, prin modul de a ne ruga, prin modul de a trăi facem milostenie cu proprii copii, cu cei din jurul nostru, cu cei din comunitatea noastră. Apoi, pe lângă această milostenie care înseamnă a învăţa pe cel neînvăţat, a da un sfat bun celui dezorientat, mai există o milostenie a milei sufleteşti şi în modul în care, deşi nu oferim niciun ban, nicio haină şi nicio bucată de pâine cuiva putem ajuta cu o mână de ajutor dată unui om care este în vârstă şi nu poate merge singur sau care este neputincios şi nu poate face curăţenie în casă şi-l ajutăm sau îi aducem o găleată de apă sau prin vizita la spital pentru a fi alături de cel bolnav sau prin vizitarea lui acasă.

Toate acestea sunt fapte ale milei sufleteşti care nu implică din partea noastră cheltuială de bani, ci doar bunăvoinţă şi dragoste nefăţarnică. Există atât de multe forme de a fi milostiv încât nimeni din lumea aceasta nu poate spune că nu a avut posibilitatea sau şansa să fie milostiv cu oamenii din jurul său”.

„Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca în toată această lucrare de curăţire de păcate prin post şi prin pocăinţă unite cu rugăciune fierbinte să asociem şi milostenia pentru că cel care este milostiv se aseamănă cu Dumnezeu Cel milostiv. Mai spune Mântuitorul Iisus Hristos în Fericirile după Sfânta Evanghelie de la Matei că Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Cu alte cuvinte, dacă din iubire milostivă facem milostenie noi primim însutit iubirea milostivă a lui Dumnezeu în sufletul nostru. Sau noi simţim cât de mult ne iubeşte Dumnezeu prin însuşi faptul că existăm, devenim milostivi şi atunci sufletul nostru se umple de iubirea milostivă a lui Dumnezeu şi aşa fapta bună făcută în mod constant devine o calitate a sufletului nostru şi anume, bunătatea şi aduce lumină în suflet[…]

Milostenia nu este în primul rând un avantaj, deşi pare aşa, pentru cel care primeşte, ci pentru cel care dăruieşte pentru că îşi sfinţeşte sufletul şi-l face asemenea cu Dumnezeu Cel milostiv şi deschide prin milostenie calea mântuirii şi a fericirii din Împărăţia Preasfintei Treimi în care iubirea milostivă se transformă în bucurie veşnică. Se spune în Faptele Apostolilor că Mântuitorul Iisus Hristos a zis mai fericit este a da decât a lua, adică mai fericit este cel care e milostiv, decât cel care primeşte. Dumnezeu a lăsat în aşa fel această virtute a milosteniei ca prin ea oamenii să cunoască pe alţi oameni după bunătatea sufletului lor şi în general bunătatea sufletului omului milostiv nu mai judecă pe semeni indiferent dacă cineva este rău sau bun, iar dacă are nevoie trebuie să fie ajutat”, a mai menţionat Preafericirea Sa.

Biserica Ortodoxă se află astăzi în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi sau a Lăsatului sec de carne. Duminica viitoare va fi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză.

Sursa: basilica.ro