Liturghie de Bobotează la Catedrala Patriarhală

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 6 ianuarie, Botezul Domnului. Sărbătoarea aminteşte de Botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos şi de recunoaşterea Lui ca Mesia de către Sfântul Ioan Botezătorul.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi.

În cuvântul de învăţătură rostit în Catedrala Patriarhală, după citirea pericopei evanghelice, Preafericirea Sa a arătat importanţa arătării Sfintei Treimi pentru toţi oamenii.

„Prin această descoperire a Sfintei Treimi se dă sens ultim vieţii noastre şi anume, că destinaţia omului este iubirea cerească şi veşnică a Preasfintei Treimi. Deci, noi când ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh devenim fii iubiţi ai lui Dumnezeu după har prin credinţa în Dumnezeu-Fiul Care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Aşadar, vedem că deodată cu Botezul Domnului se deschide calea spre botezul creştin, calea spre înfierea prin har a oamenilor ca să devină fii ai lui Dumnezeu după har. Astăzi, noi serbăm această Sfântă şi Mare Sărbătoare cu multă bucurie pentru că vedem iubirea nesfârşită şi mai presus de înţelegere a Preasfintei Treimi pentru neamul omenesc. Vedem cât de mult ne iubeşte Dumnezeu Care a trimis pe Fiul Său în lume ca să ne deschidă nouă calea spre fericirea şi viaţa veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după cum ne informează Radio TRINITAS.

De asemenea, Preafericirea Sa a vorbit despre botezul pocăinţei şi despre botezul creştin.

„Mântuitorul Iisus Hristos, Cel fără de păcat, primeşte botezul pocăinţei pentru a ne arăta şi că nu există mântuire fără pocăinţă. Pocăinţa este pregătirea pentru iertarea păcatelor. Însă, botezul lui Ioan spre pocăinţă nu era botezul deplin şi botezul adevărat; el pregătea pe oameni spre a primi adevăratul botez şi anume, botezul creştin. Botezul lui Ioan este doar botezul pocăinţei prin care omul conştientizează starea de păcat a vieţii sale şi exprimă dorinţa de îndreptare, dar el rămâne doar un botez al pocăinţei ca pregătire pentru botezul credinţei în Hristos, sau botezul creştin. Deci, iertarea păcatelor se dobândeşte prin botezul săvârşit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, când, pe lângă iertarea păcatelor, primim şi harul înfierii, adică primim darul de a deveni fii ai lui Dumnezeu după har.

De aceea, Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la botezul Sfântului Ioan Botezătorul spune Acesta era la începutul botezului, adică pregătire pentru adevăratul botez, iar Botezul lui Hristos, botezul creştin, pe care îl avem noi de la Mântuitorul Iisus Hristos, în numele Preasfintei Treimi este adevăratul, deplinul şi desăvârşitul botez. Acest botez al pocăinţei ca pregătire pentru botezul credinţei în Iisus Hristos este o etapă de conştientizare a faptului că lumea are nevoie de iertare a păcatelor pentru a dobândi viaţa veşnică”, a mai spus Preafericirea Sa.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a oficiat, după Sfânta Liturghie, Sfinţirea cea Mare a Apei (aghiasma mare) în faţa Reşedinţei Patriarhale, începând cu ora 11:30.

Sursa: basilica.ro

Din aceeași categorie