În cadrul vizitei începute în Bucovina, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat astăzi, 20 august, Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava, după ce, în prealabil, a vizitat Mănăstirea Humor.
După cum a relatat corespondentul Radio TRINITAS, Lucian Ducan, în biserica Mănăstirii Voroneţ au fost înălţate rugăciuni de mulţumire, după care Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen a prezentat succint viaţa monahală de la acest aşezământ.
În continuare, Patriarhul României a rostit un cuvânt în care a subliniat valoarea de simbol a Mănăstirii Voroneţ pentru creştinismul ortodox din România. De asemenea, Preafericirea Sa a făcut referire la frumuseţea picturii din această mănăstire ca simbolistică a albastrului de Voroneţ: „Avem aici un îndemn la Liturghie cosmică şi într-adevăr frumuseţea albastrului de Voroneţ cheamă verdele din natură şi verdele translucid luminat de soare în Liturghie cerească. Voroneţul ne arată prin albastrul lui, cel mai bine, cerul coborât pe pământ îmbrăţişând toată lumea creată de Dumnezeu, natura, şi de aceea omul creştin român îl simte pe Dumnezeu aproape”, a spus Preafericirea Sa.
Sursa: basilica.ro
Din aceeași categorie



