Manifestări consacrate familiei creştine în 2011

Unul dintre cele mai importante evenimente din acest an a fost desfăşurarea concursului naţional „Copilul în familie”. Cu prilejul hramului Catedralei patriarhale, de „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” cei 58 de copii câştigători ai etapei eparhiale a competiţiei au fost premiaţi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, informează TRINITAS TV.

Premianţii şi îndrumătorii lor au participat la Sfânta Liturghie de hram şi au rostit împreună Crezul.

Concursul a avut două secţiuni: una de creaţie literară şi una de desen şi pictură. Pentru toţi câştigătorii, participarea la evenimentele de la Bucureşti a rămas o experienţă de neuitat.

De asemenea, în acest an, Palatul Patriarhiei a fost gazda a numeroase expoziţii tematice. Astfel, pe 28 octombrie a fost vernisată expoziţia „Sfântul Botez şi Sfânta Cununie în tradiţia românească”, amenajată în sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei.

Manifestarea a fost organizată de Sectorul Patrimoniu Cultural Bisericesc al Patriarhiei Române în colaborare cu Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Muzeul Naţional al Satului şi Muzeul Ţăranului Român.

Sursa: basilica.ro

Din aceeași categorie