Printre activităţile desfăşurate împreună cu copiii şi tinerii de la Parohia Teşila I din cadrul Protoieriei Câmpina, se numără şi activitatea creativă dedicată confecţionării mărţişoarelor tradiţionale cu ocazia sărbătorilor de primăvară închinate în special mamelor.
Astfel, toate creştinele care au participat astăzi, 2 martie 2014, la Sfânta Liturghie, au primit un frumos mărţişor prin care tinerii parohiei noastre şi-au exprimat respectul şi sentimentul de preţuire faţă de persoanele feminine care sunt cinstite în mod deosebit în luna martie.
Mărţişoarele au fost realizate în cadrul întâlnirilor săptămânale din luna februarie şi fiecare copil s-a străduit să contureze modelele cât mai interesant şi provocator. Într-adevăr, mărţişoarele din acest an au fost diferite cu totul faţă de cele din anii trecuţi; deosebirea şi specificitatea mărţişoarelor sunt evidenţiate prin florile naturale uscate care au fost ataşate în mod potrivit, artistic şi simbolic.
O parte dintre mărţişoare le-am expus la panoul din pridvorul bisericii unde am realizat o expoziţie cu vânzare sub genericul „cumperi un mărţişor şi implementăm proiecte noi”, a declarat părintele coslujitor Răzvan-George Topală, organizator al proiectelor cu copiii la Parohia Teşila I, Valea Doftanei.
Din aceeași categorie



