Pelerinajul istoric cu moaștele Sf. Dimitrie cel Nou a continuat și în a doua parte a zilei de sâmbătă în Arhiepiscopia Bucureștilor. Delegația cu racla în care se află moaștele a poposit la alte șase parohii, urmând ca ziua să se încheie al a șaptea cu Taina Sf. Maslu oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a spus că bisericile pe care la care a trecut procesiunea în a doua parte a zilei, dar și altele la care procesiunea nu a ajuns, „sunt expresii ale unei deosebite evlavii, care s-au făcut într-o perioadă de revigorare a credinței, după un lung șir de ostilități pe care Biserica le-a cunoscut”.
„Nu putea fi vorba în vremea regimului comunist de zidirea unei astfel de biserici”, a explicat ierarhul la oprirea de la Biserica „Înălțarea Sf. Cruci”.
Sâmbătă, după popasul moaștelor la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” – Dristor – unde au fost întâmpinate atât de credincioșii parohiei, cât și de elevii de la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” –, sfântul a poposit la Biserica „Sf. M. Mc. Mercurie” din cartierul Titan.
Procesiune la vreme de bucurie
„Aducem cuvânt de binecuvântare și de felicitare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru lucrarea specială săvârșită în această parohie”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, delegatul Patriarhului României la eveniment.
„Pe lângă contribuția credincioșilor din această parohie, este meritorie contribuția familiei Părinților Lepădatu, a celor trei părinți din această familie, în edificarea bisericii și a ansamblului eclezial dimprejur.”
Ierarhul a subliniat că, lângă biserica acestei parohii, într-un timp scurt, a fost construit și un centru social, iar comunitatea deține în patrimoniu un fragment din moaștele Sf. M. Mc. Mercurie.
„Dacă odinioară, în vremuri de demult, cinstitele moaște ale sfinților erau purtate în procesiuni prin cetăți în vremuri tulburi, în vreme de boală, de cutremure, iată că, în anul 2024, la împlinirea a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou la București, avem bucuria aceasta, de a fi martori și deopotrivă mărturisitori ai acestui frumos eveniment, un eveniment unic ce va rămâne marcat în istoria acestei biserici parohiale și în istoria Bucureștiului”, a spus Părintele Paroh Paul Lepădatu.
Ocrotiți de Sf. Constantin Brâncoveanu
Următorul punct de pe traseul pelerinajului de sâmbătă a fost Parohia „Înălțarea Sf. Cruci” – Titan.
„Frumusețea acestei biserici, ordinea de aici, pe care le-am remarcat de mai multe ori în timpul unor vizite pastorale, ultima dintre ele în urmă cu puține zile, sunt toate așezate întru slava lui Dumnezeu, cel Care este pretutindeni. Vă mulțumim pentru o astfel de lucrare, care a fost zidită prin dragostea dumneavoastră”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
„Bucuria noastră este cu atât mai mare, cu cât aici și acum se întâlnesc doi dintre sfinții poate cei mai iubiți și mai respectați de către credincioșii din toată țara”, a spus Parohul George Dincă, explicând că parohia deține în patrimoniu un fragment din moaștele Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.
Oprire la Parohia „Sfinții Români”
În continuare, procesiunea a trecut pe la Parohia „Sfinții Români”.
„Ne rugăm tuturor Sfinților Români și tuturor sfinților ale căror moaște au ajuns pe pământ românesc să fie rugători, ajutători ai celor care își îndreaptă cu evlavie credința și nădejdea lor întru ajutorul sfinților, pentru a fi împlinite cererile lor”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
„Ne bucurăm de acest popas în Biserica Sfinților Români, o biserică foarte frumoasă, care a fost recent ctitorită, recent sfințită și care ne vorbește despre evlavia pe care o datorăm sfinților odrăsliți în pământul țării noastre.”
Biserica unde se cântă frumos
Următorul popas s-a făcut la Parohia „Sf. Antonie cel Mare” – Titan, care îi mai are ocrotitori și pe Sf. Ier. Nicolae și pe Sf. Cuv. Antonie de la Iezeru Vâlcii. „Este mai rar pentru o parohie de oraș să fie trei îndrumători ai monahilor, unul prin blândețea și bunătatea lui, iar ceilalți doi prin nevoințe și prin înălțimea cugetării la cele cerești”, a remarcat Preasfinția Sa.
„După modelul filantropului și nevoitorului Antonie de la Iezeru Vâlcii, această parohie împlinește lucrări misionare deosebite. Sunt cunoscute facerile de bine față de mulți tineri, față de teologi care iubesc cântarea, în acest loc realizându-se una dintre cele mai frumoase cântări bisericești din zonă.”
O parohie recent înființată
„Ne bucurăm de acest popas în cadrul Protoieriei Sectorului 3 Capitală, de faptul că Biserica și cuvintele Evangheliei se află întotdeauna la intersecțiile importante ale vieții noastre, fiind cele mai importante și singurele care contează într-o astfel de lume atât de grăbită și aflată mereu în schimbare”, a spus Părintele Episcop Vicar Timotei Prahoveanul la următoare oprire pe traseu, făcută la Parohia „Adormirea Maicii Domnului Titan”.
„Sfântul Cuvios Dimitrie îi invită pe toți credincioșii acestei parohii, care l-au așteptat cu bucurie, să fie împreună-rugători la marea sărbătoare a împlinirii celor 250 de ani de la aducerea sfintelor sale moaște în București, sărbători care vor avea loc în seara zilei de 12 iulie, respectiv în dimineața zilei de 13 iulie la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.”
„Le mulțumim părinților care slujesc la această biserică. Între părinții de aici se află și Consilierul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care face parte din comitetul de organizare al sărbătorilor Sfântului Cuvios Dimitrie și căruia îi mulțumim pentru osteneală”, a adăugat Preasfinția Sa.
„Preasfințitul, prin ceea ce a spus adineauri, mi-a dus în memorie cuvântul psalmistului David, care spune că Dumnezeu este în mijlocul cetății. Momentul istoric de astăzi ne încredințează că Dumnezeu cu adevărat este în mijlocul cetății”, a spus Părintele Ștefan Zară, consilier la Sectorul Cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Dacă suntem obișnuiți ca Sfântul să ne fie gazdă, iată noi suntem acum, în acest moment, gazdă Sfântului Dimitrie. Să-l primim și noi pe Sfântul Dimitrie, așa cum el mereu ne primește și cu mereu veghează pe Colina Bucuriei cu multă iubire și cu jertfelnicie, cu simplitatea sa, și așa să învățăm și noi mereu să dobândim simplitatea vieții, ca să dobândim harul Duhului Sfânt.”
Unica parohie bucureșteană ocrotită de Sf. Nicodim de la Tismana
La Parohia „Soborul Maicii Domnului”, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a remarcat că biserica din această comunitate este unica din Capitală care îl are ca ocrotitor și pe „Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana”, care a trăit aproximativ în aceeași perioadă cu Sf. Dimitrie cel Nou.
Comunitatea mai „are un dar de mare preț, și anume un fragment din moaștele Sfântului Efrem cel Nou”, a adăugat ierarhul.
„Ne rugăm ca Sfântul Cuvios Dimitrie să vă răsplătească dragostea și să ne ajute tuturor în acest drum și în acest timp pentru întâmpinarea marii sărbători a Învierii Domnului. O seară binecuvântată!” le-a urat părintele episcop vicar enoriașilor Parohiei „Soborul Maicii Domnului”.
Sâmbătă, după ora 16:30, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat Taina Sf. Maslu la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” – Titan.
Pelerinajul cu moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, în toate protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor este organizat în contextul împlinirii a 250 de ani de la aducerea moaștelor sale la București.
Acest eveniment istoric a fost înscris în Calendarul Ortodox, cu pomenire în data de 13 iulie, iar prima lui sărbătorire va avea loc anul acesta, când la Catedrala Patriarhală din București este prevăzut un program liturgic deosebit și o procesiune cu moaștele sfântului.
Duminică, 14 aprilie 2024, are loc pelerinajul cu moaștele sfântului în Sectorul 4 al Capitalei, iar în următorul weekend au loc procesiunile din Sectoarele 5 și 6.
Din aceeași categorie



