Un fragment din moaștele Sf. Calinic de la Cernica va fi dus în pelerinaj la Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena, care își serbează hramul principal.
O delegație de la mănăstirea ilfoveană condusă cândva de sfântul ierarh va ajunge vineri la biserica românească, al cărei hram principal este „Pogorârea Sf. Duh”. Primirea cinstitelor moaște are loc la ora 19:00, când Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord va oficia Taina Sf. Maslu împreună cu un sobor de clerici.
Programul liturgic va continua sâmbătă, de la ora 09:00, cu Sfânta Liturghie și Pomenirea celor adormiți (Moșii de vară). De la ora 18:00, Părintele Mitropolit Serafim va oficia Vecernia unită cu slujba Litiei.
Manifestările liturgice din ziua de hram vor începe duminică, la ora 08:30, cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie și Vecernia Rusaliilor. De la ora 12:00, Corul „Heruvimii” și Grupul de dans al parohiei, împreună cu invitați speciali, vor susține un moment artistic în curtea bisericii.
Biserici românești din Viena
Piatra de temelie a Bisericii „Sf. Ștefan cel Mare”, supranumită „Voronețul din Viena”, a fost pusă de Părintele Mitropolit Serafim în 2017. În prezent, biserica este în curs de pictare. În paralel, Primăria Sectorului 2 al Vienei a sprijinit și construcția unui bloc cu 47 de apartamente pentru comunitatea românească.
Biserica, situată pe strada Bruno-Marek-Allee 7b, este a una din cele patru edificate de credincioșii ortodocși români în capitala Austriei.
Celelalte sunt bisericile „La Sfânta Înviere“ și „Sf. Apostol Andrei“, „Sf. Antonie cel Mare” şi „Sf. Ier. Andrei Şaguna”, respectiv „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” – Capela istorică a românilor din centrul Vienei, în care au slujit patru patriarhi și s-au închinat Regele Carol I, Regina Maria și Principesa Ileana.
Din aceeași categorie



