Moaştele Sf. Efrem cel Nou la Parohia Adormirea Maicii Domnului – Malaxa

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, racla cu moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, din cadrul Reşedinţei Patriarhale, a fost adusă vineri, 26 februarie 2016, spre închinare credincioşilor de la Parohia bucureșteană Adormirea Maicii Domnului – Malaxa, din Protoieria Sector III Capitală, informează Agenția de știri Basilica.

Racla cu sfintele moaşte a fost însoţită de către Protos. Corneliu Andrașco, slujitor al Catedralei Patriarhale, şi de către Părintele Sergiu Nicolaescu, secretarul Protoieriei Sector 3 Capitală.

„După aşezarea sfintelor moaște într-un loc special amenajat, în biserică a fost săvârșită Slujba Acatistului şi Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou. Apoi, în cuvântul de învățătură, Părintele Paroh Mugurel Cojocaru a mulțumit Preafericitului Părinte Daniel pentru binecuvântarea de a aduce racla cu moaștele Sfântului Efrem spre închinare credincioşilor de aici şi a subliniat importanța mijlocirii sfinților înaintea lui Dumnezeu, explicând credincioșilor prezenți faptul că Sfântul Efrem este grabnic ajutător și tămăduitor”, a precizat tânărul teolog Radu Mihai Constantin de la Parohia Adormirea Maicii Domnului – Malaxa.

Sfintele moaşte vor rămâne în biserica parohiei până duminică, 28 februarie 2016. Biserica va fi deschisă în fiecare zi, până seara târziu, iar cel puţin unul din slujitori va fi prezent în lăcaşul de cult.

Din aceeași categorie