Moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr au fost depuse spre cinstire la Catedrala Patriarhală

Un fragment din moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr a fost depus spre cinstire sâmbătă la Catedrala Patriarhală. Închinătorii care ajung în Sâmbăta Mare vor putea să cinstească memoria celui pe care îl cinstim în ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.

Moartea Sfântului și Dreptului Lazăr, cel înviat după patru zile, L-a făcut să plângă pe Mântuitorul, într-un moment rar din Sfânta Scriptură.

Noul Testament mai relatează că Mântuitorul a mai plâns și pentru Cetatea Ierusalimului, înainte de a intra în ea în Duminica Floriilor.

Lazăr era fiul fariseului Simon din Betania și avea două surori, pe Marta și Maria. Locul său de baștină este actualul teritoriu al Cisiordaniei, la aproximativ 3 kilometri distanță de Ierusalim.

Învierea lui este relatată în capitolul 11 al Evangheliei după Ioan, iar mărturiile istorice atestă că a mai trăit încă 30 de ani după învierea sa.

Sfinții Apostoli Pavel și Varnava l-au hirotonit episcop de Kition – Larnaca de azi, în Insula Cipru.

Citește mai multe aici.

Din aceeași categorie