În momentele de încercare se vădește adevărata credință, spune PS Paisie Sinaitul

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, unde a subliniat că „în momentele de încercare se vădește adevărata credință”, făcând referire la textul evanghelic care prezintă vindecarea fiului lunatic.

„Dacă în restul timpului ne putem preface, putem simula credința, putem păstra aparențe de oameni credincioși, evlavioși, în momentele de încercare se arată lipsa râvnei adevărate, a lucrării credinței autentice, puternice, în viața noastră”, a explicat Episcopul vicar patriarhal.

De aceea, a continuat ierarhul, „Hristos arată fără echivoc, fără menajamente, motivul neputinței ucenicilor: «din pricina puținei voastre credințe»”.

Darul vindecării

Evidențiind cuvintele Mântuitorului adresate mulțimii: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?”, Preasfinția Sa a remarcat faptul că Mântuitorul „nu adresează aceste cuvinte ucenicilor sau doar tatălui copilului, ca să nu-l rușineze, ci tuturor iudeilor. Hristos Domnul vede că are înaintea Sa un neam întreg, o generație întreagă necredincioasă”.

„Darul vindecării oricăror neputințe din popor fusese dăruit de Hristos apostolilor Săi cu mult timp înainte de această vindecare a copilului lunatic”, însă problema apostolilor era „lipsa de încredere în darul primit și lipsa de credință în Cel care le dăruise acest har”.

Referindu-se la mustrarea lui Petru: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”, ierarhul a subliniat că lecția transmisă atunci este valabilă și pentru noi, ucenicii de astăzi. Într-o lume agitată și mereu în schimbare, suntem tentați să credem că trebuie să fim mereu activi și vizibili, neglijând rugăciunea și introspecția. Însă, Hristos ne arată că, înaintea momentelor importante, Se retrage în rugăciune, oferindu-ne un model de liniștire și aprofundare a credinței.

„Noi, ca ucenici și următori ai Domnului, ar trebui să facem la fel”, a concluzionat Episcopul vicar patriarhal.

Credința tatălui

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a evidențiat că în figura tatălui din Evanghelie, care, cu o credință șovăitoare, îi spune lui Iisus: „Dacă poți, ajută-mă!”, găsim o mare speranță pentru noi. Chiar și atunci când credința noastră este firavă și nesigură, Hristos ne primește și ne ajută.

„Importanța credinței pentru viața și pentru mântuirea noastră este nemăsurată!”, a subliniat acesta.

„Dacă suntem obișnuiți să credem și să acceptăm că toate Îi sunt cu putință lui Dumnezeu, în Evanghelia de astăzi, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, pare să transfere în mâinile oamenilor o astfel de putere: «Toate sunt cu putință celui ce crede», îi spune tatălui. E ca și cum ar spune că prin credință poți avea acces la puterea nemărginită a lui Dumnezeu”.

„Aici vedem nu numai purtarea de grijă și facerea de bine a lui Hristos, ci și faptul că imediat ce a corectat necredința tatălui, din clipa aceea n-a mai îngăduit demonului să chinuie copilul”, a adăugat ierarhul.

Sfântul Ioan Scărarul

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a subliniat că Duminica a patra din Postul Mare, cunoscută ca Duminica Sfântului Ioan Scărarul, a coincis anul acesta cu ziua de prăznuire a sfântului, 30 martie.

Episcopul vicar patriarhal a mai explicat că cea mai importantă lucrare a sa, Scara Raiului sau Scara dumnezeiescului urcuș, oferă îndrumări despre lepădarea păcatului și dobândirea virtuților, fiind considerată, alături de Sfânta Scriptură, un reper fundamental pentru creștini. Deși adresată monahilor, aceasta a devenit un ghid valoros pentru toți cei care doresc să ducă o viață plăcută lui Dumnezeu.

„Scopul acestei lucrări este de a fi un ghid, un îndrumător, în urmarea unei vieți închinate întru totul lui Dumnezeu. Metafora scării, asemănătoare cu cea din viziunea patriarhului Iacov, este folosită pentru a descrie modul în care cineva poate înainta, poate urca spre Împărăția Cerurilor, începând cu renunțarea la lume și sfârșind în Rai, împreună cu Domnul”.

„Să ne rugăm așadar și noi Sf. Ioan Scărarul să ne ajute să simțim puterea lui Hristos Care l-a vindecat pe copilul demonizat, îndrăcit, și să vindece sufletele și trupurile noastre de toată patima, de toată ispita, de toată nevoia, dăruindu-ne puterea rugăciunii și a iubirii față de Dumnezeu și față de semenii noștri”, a adăugat la final ierarhul.

Din aceeași categorie