Nu trebuie să vorbim de Hristos la trecut, ci la prezent, pentru că este pururea prezent cu noi, explică PS Paisie Sinaitul

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Parohia Udricani din Capitală și a explicat textul evanghelic referitor la Genealogia Mântuitorului, pe baza căruia a spus că „noi trebuie să vorbim și să ne gândim la Hristos la timpul prezent, pentru că El este pururea prezent cu noi!”.

„Noi, ca și creștini, nu trebuie să vorbim despre Iisus la trecut – Hristos, Care a fost născut atunci, de mult, în Betleem! Nu trebuie să vorbim despre El nici doar la viitor – Hristos Care va veni să judece vii și morții!”, a mai subliniat ierarhul.

Preasfinția Sa a vorbit despre motivele pentru care Sfântul Evanghelist Matei a ales să prezinte Genealogia Mântuitorului și care sunt particularitățile textului.

„Evanghelia aceasta, cartea neamului lui Iisus, citită astăzi la Sfânta Liturghie, este un ultim apel adresat conștiințelor noastre, acum înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, o chemare sfântă care să ne atenționeze că nu aniversăm doar un eveniment istoric, ci că trebuie să facem astfel încât Hristos Domnul să Se nască și în inimile noastre, să fie prezent în viața noastră”.

Împlinirea făgăduințelor

Genealogia Mântuitorului, a explicat Episcopul vicar patriarhal, constituie o mărturie elocventă a naturii divino-umane a Mântuitorului. De asemenea, prin enumerarea strămoșilor Săi, Sfântul Evanghelist Matei subliniază descendența Sa pământească, demonstrând că Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, a luat trup omenesc, validând împlinirea făgăduințelor dumnezeiești făcute patriarhilor Avraam și David.

„Evanghelia rânduită a fi citită astăzi, înaintea praznicului Nașterii Domnului, ne atrage atenția că Iisus Hristos a fost nu numai Dumnezeu adevărat, ci și Om adevărat. De aceea, ne-a fost prezentată în mod concret genealogia strămoșilor Săi”.

„Pe de altă parte, înțelegem că motivația principală a citării genealogiei Domnului Iisus este aceea de a dovedi că El este Mesia cel făgăduit lui Avraam și lui David și celorlalți bărbați vestiți ai istoriei vechi-testamentare”.

Hristos – Mântuitorul tuturor popoarelor

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a subliniat, de asemenea, faptul că, prin menționarea străinilor în genealogie, se arată că Mântuitorul a venit în lume și pentru cei dinafara mediului iudaic.

„Având în vedere exclusivismul iudaic, mai ales cel privitor la perioada vechi-testamentară, este de presupus că Sf. Ev. Matei, spre a convinge pe creștinii proveniți dintre iudei, a voit să arate că planul lui Dumnezeu era încă din această perioadă deschis universalității, tuturor oamenilor”.

Prezența femeilor din genealogie

Un aspect remarcabil al Genealogiei Mântuitorului este prezența femeilor, având în vedere contextul cultural al vremii, în care descendența era în mod tradițional atribuită bărbaților.

Aceste femei, fiecare având o poveste de viață aparte, au fost instrumente prin care planul lui Dumnezeu s-a împlinit, arătând că mila și dreptatea Lui depășesc orice limitare umană.

„Prezența femeilor în genealogia Mântuitorului ne arată că atât femeile, cât și bărbații, sunt importanți în fața lui Dumnezeu și în lucrarea Lui mântuitoare”.

„Astfel, Sfânta Evanghelie ne arată că Dumnezeu iubește și prețuiește pe toți oamenii, toate popoarele, deși poporul Israel a fost cel dintâi popor ales, pentru ca să-I slujească Lui pentru binele umanității întregi”, a continuat Preasfinția Sa.

„Dumnezeu iubește și prețuiește pe toți oamenii, deopotrivă pe bărbați și pe femei, pentru că atât bărbatul, cât și femeia au fost creați după chipul lui Dumnezeu”.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a vorbit de Sfânta Anastasia, ale cărei sfinte moaște fac parte din  bisericii Parohiei Udricani.

„Aceste sfinte moaște au ajuns aici în mod minunat, chemate parcă de icoana veche, făcătoare de minuni, a Sfintei Anastasia, care proteja această biserică de multă vreme”, a remarcat ierarhul.

„Ne rugăm Pruncului Iisus, Care S-a născut în ieslea din Betleem, să Se nască și sufletele noastre și să desăvârșească prin harul și ajutorul său toată lucrarea începută aici”, a adăugat Episcopul vicar patriarhal.

Din aceeași categorie