Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, preoții din Protoieria Sector 1 Capitală, îndrumaţi de părintele protoiereu Marin Comănescu, au organizat în perioada 4 – 7 august un pelerinaj în județul Neamț, cu ocazia sărbătorilor Sfinților nemțeni. În biserica din localitatea Pipirig a fost săvârșită slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Patriarh Nicodim Munteanu, fiu al satului nemțean.

În dimineața zilei de 5 august preoții au participat la Sfânta Liturghie arhierească, la biserica Sfântul Ioan Iacob – Hozevitul, din incinta Seminarului Teologic Veniamin Costachi – Vânători, Neamț, săvârșită de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cu ocazia hramului . După Sfânta liturghie, grupul de preoți și-a îndreptat pașii către biserica voievodală a Mănăstirii Neamț, unde în anul 1894, patriarhul Nicodim a fost tuns în monahism și unde a fost stareț în perioada 1924 – 1935. În continuare preoții au poposit la biserica Sfântul Ierarh Nicolae, din satul natal al patriarhului Nicodim, Pipirig -  Neamț. În biserică preoții au fost întâmpinați cu bucurie  de către  parohul acesteia,părintele profesor Vasile Sandu.

În măreața „Catedrală a munților”, așa cum este numită ctitoria Patriarhului Nicodim din satul natal, preoții au săvârșit o slujbă de pomenire a vrednicului patriarh. În cadrul acestei slujbe, părintele conf. univ. dr. Radu Petre Mureșan, de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București și paroh al Bisericii Izvorul Tămăduirii - Mavrogheni din Bucureşti a rostit un cuvânt comemorativ despre viaţa şi activitatea patriarhului pomenit, evocând viața, activitatea și strădaniile sale pentru Biserica Ortodoxă Română, care trecea printr-o perioadă de mari încercări.

Vrednicul de pomenire Patriarh Nicodim Munteanu s-a născut pe 6 decembrie 1864, într-o familie de țărani credincioși din Pipirig – Neamț, fiind numit la botez Nicolae. A studiat la Seminarul Veniamin Costachi din Iași, apoi a fost trimis de Mitropolitul Iosif Naniescu la Academia duhovnicească de la Kiev. A intrat în monahism la Mănăstirea Neamț în anul 1894. În 1912 a fost ales Episcop la Huși, între 1918 – 1919 a fost locțiitor de arhiepiscop la Chișinău, apoi în perioada 1924 – 1935 a fost stareț al Mănăstirii Neamț. Între 1935 – 1939 a fost Mitropolit al Moldovei și Sucevei, iar între anii 1939 – 1948 Patriarh al României.

Au fost amintite și lucruri mai puțin cunoscute din activitatea și strădaniile întreprinse de Patriarhul Nicodim, documentate din discursurile și pastoralele rostite cu diferite prilejuri, acestea reflectând crezul și viziunea sa în calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Părintele profesor a comparat discursul ținut de Patriarhul Nicodim în fața regelui Carol al II-lea, din 5 iulie 1939, cu „un program misionar - pastoral pe care Patriarhul Nicodim Munteanu a încercat cu consecvență să-l respecte, în ciuda vremurilor neprielnice, program care nu putea fi altul decât cel al Bisericii din totdeauna, la care se adăugau provocările din acea vreme și anume de evanghelizare a poporului cu timp și fără timp, creștinarea și sfințirea poporului pentru a deveni cetățeni destoinici ai Împărăției cerești și totodată cetățeni destoinici ai împărăției de pe pământ, ai patriei. Viziunea Patriarhului Nicodim asupra relației dintre stat și biserică a fost bazată pe reciprocitate și egalitate asemenea simfoniei bizantine”.

La inițiativa Patriarhului Nicodim au fost înființate orfelinatele de la Mănăstirea Țigănești, de fete și Cernica de băieți, unde erau îngrijiți copiii eroilor căzuți pe câmpurile de luptă.

În ceea ce privește misiunea de evanghelizare creștină, din programul pastoral al patriarhului Nicodim, părintele profesor a evidențiat două lucrări de o importanță capitală pentru viața creștinilor și a slujitorilor sfintelor altare . Este vorba în primul rând de Călăuza creștinului în biserică, scrisă pentru catehizarea credincioșilor (ce să crezi și cum să crezi, adică miezul moralei creștine) și Ogorul Domnului – o lucrare în 35 de volume, apărute între 1932 – 1947 care „arată dorința sa de a face din cuvântul scris un mijloc de lucrare evanghelică, un instrument al misiunii creștine în societate. Aceste volume formează o enciclopedie teologică”.

Patriarhul Nicodim Munteanu a păstorit în timpuri deosebit de grele, sub 3 regimuri politice: carlist, antonescian și comunist, în timpuri de criză economică și război, iar „adesea se afla sub presiunea factorilor politici din țară și din străinătate, dar cu toate acestea patriotismul său nu a fost unul de circumstanță, ci era al unui român autentic. Patriarhul Nicodim a fost un om profund legat de istoria poporului și în același timp era un om care avea conștiința importanței și misiunii Bisericii în viața neamului românesc. Ca diplomat a căutat pacea, însă a înfruntat puterea politică atunci când era vorba de prezentul și viitorul țării și al Bisericii și a înfruntat forțe politice străine, apărând Biserica și neamul românesc” a mai menționat părintele profesor.

La finalul slujbei de pomenire, părintele protoiereu Marin Comănescu a vorbit despre importanţa şi folosul acestor pelerinaje şi întâlniri comemorative întru pomenirea marilor patriarhi ai Bisericii noastre, iar părintele paroh Sandu Vasile și-a arătat bucuria pentru un astfel de moment comemorativ  și  a mulțumit pelerinilor pentru dragostea manifestată față de înaintașii noștri.

În zilele următoare preoții pelerini au urmat programul sărbătorilor Sfinților nemțeni, urcând în ziua de 6 august pe muntele Ceahlău, unde au participat la Sfânta liturghie cu ocazia praznicului Schimbării la față a Domnului, iar pe 7 august, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora, au participat la Sfânta liturghie de la Mănăstirea Sihla. Pe parcursul zilelor de pelerinaj au fost vizitate mai multe mănăstiri nemțene: Bistrița, Pângărați, Bisericani, Petru Vodă, Secu și Sihăstria.

 

Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”
Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”
Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”
Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”
Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”
Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”
Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”
Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”
Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”
Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”
Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”
Patriarhul Nicodim Munteanu, comemorat în „Catedrala munților”
Peștera Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Peștera Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Peștera Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Peștera Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Mănăstirea Sihăstria
Mănăstirea Sihăstria

Din aceeași categorie