Patriarhul României la Biserica Sf. Spiridon – Nou

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, s-a aflat în această seară în mijlocul credincioşilor de la biserica Sf. Spiridon – Nou din Bucureşti, Paraclis Patriarhal şi Catedrală Mitropolitană.  

La orele 16:00, în această după-amiază, s-au scos spre închinare moaştele Sfântului Spiridon în faţa Bisericii, apoi s-a oficiat la această biserică Acatistul Sfântului, după care a urmat slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Părintele Arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal al Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură despre viaţa şi activitatea Sfântului Spiridon.  

„Sfântul Ierarh Spiridon s-a născut pe la anul 270 într-o localitate Askia din Cipru. Era un om evlavios, credincios şi milostiv. Avea o deosebită milă faţă de oamenii săraci, suferinzi, necăjiţi. El era păstor de oi, era un om harnic şi smerit, blând şi la vremea potrivită s-a căsătorit şi a avut şi o fiică pe nume Irina ca după moartea soţiei pentru multa sa evlavie şi multa sa bunătate a fost ales episcop al Trimitundei, o localitate din Cipru lângă Salamina. Acest sfânt bun la suflet a primit şi darul facerii de minuni încât a vindecat o mulţime de oameni bolnavi, a ajutat o mulţime de săraci şi mai ales a ajutat pe oameni în timp de secetă şi de foamete”, a spus Preafericirea Sa.

Contemporan cu Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Spiridon s-a remarcat printre apărătorii dreptei credinţe la Primul Sinod Ecumenic din anul 325. În contextul disputelor teologice referitoare la dogma Sfintei Treimi, el a recurs la o minune care a rămas profund întipărită în memoria Bisericii.

„Sfântul Spiridon  a făcut semnul Crucii cu mâna dreaptă şi a zis <<În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh>> şi a ţinut o cărămidă în mână şi deodată din cărămidă a ieşit flacără de foc. În mână a rămas lutul şi jos a căzut apă din cărămidă. Prin aceasta a arătat Taina Sfintei Treimi că deşi sunt trei, focul, lutul şi apa, totuşi formează o singură cărămidă. Tatăl a fost simbolizat prin flacăra de foc, Fiul prin lut şi Duhul Sfânt prin apă”, a mai explicat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Patriarhul României a dăruit Bisericii Sf. Spiridon – Nou un set de sfinte vase şi mai multe volume apărute recent la editurile Patriarhiei Române.

Din partea Bisericii, Preafericirea Sa a primit un epitrahil, un omofor, dar şi un buchet de flori care au fost oferite de către Părintele Arhimandrit Veniamin Goreanu, Consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor.   

Sfântul Ierarh Spiridon, sărbătorit mâine de Biserica Ortodoxă, a trecut la cele veşnice, în anul 348, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda. După descoperirea trupului său neputrezit şi frumos mirositor, moaştele sale au fost duse la Constantinopol, apoi în Serbia, după care au ajuns în insula Corfu din Grecia, unde se află şi în prezent.

Din aceeași categorie