Patriarhul României s-a întâlnit cu consilierii sectoarelor social-filantropice ale eparhiilor din ţară

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit, astăzi, 15 martie 2013, la Reședința Patriarhală din București, cu consilierii Sectoarelor social-filantropice din toate eparhiile din țară, după ce, în aceste zile, consilierii au avut o întrunire în cadrul căreia au discutat despre probleme administrative ale Federației Filantropia din care fac parte 18 din cele mai active asociaţii şi fundaţii care lucrează în domeniul social în eparhiile Patriarhiei Române.

 Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a mulțumit pentru activitățile desfășurate și i-a îndemnat să coopereze mai mult cu sectoarele centrelor eparhiale, cu autoritățile statului, dar și cu diferite organizații și instituții care desfășoară activități sociale: „Dorim să vă mulțumim și să vă felicităm pentru activitatea desfășurată până acum. Desigur, nevoile sunt multe și mari în ceea ce privește ajutorarea săracilor, bolnavilor, copiilor, bătrânilor, persoanelor singure, iar din acest punct de vedere doar am semănat semne de speranță într-o vreme de suferință. Este încă foarte mult de făcut, eparhiile lucrează diferit ca intensitate și sunt programe sociale ale eparhiilor diferite ca număr și ca susținere. De aceea trebuie multiplicate proiectele programului și în același timp trebuie intensificată cooperarea cu Sectoarele economice ale eparhiilor”.

Este foarte importantă cooperarea la nivel de centru eparhial, dar și în teritoriu. Acolo unde proiectele sunt reușite ele trebuie continuate sau completate cu alte proiecte, a mai spus Preafericirea Sa, arătând în continuare că: ”Trebuie intensificată și cooperarea cu autoritățile locale. Noi dorim să cooperăm cu instituțiile de stat și alte instituții și organizații care au o finalitate similară, însă nu putem să ne angajăm ca asupra Bisericii să se transfere responsabilitatea unor instituții de stat. Din acest punct de vedere credem că lucrarea Bisericii este foarte importantă, însă nu trebuie niciodată separată opera social-filantropică de opera spirituală. Cea dintâi operă de caritate a Bisericii este cea sacramentală și pastorală, iar cea socială este o expresie concretă, îmbogățitoare, a cele dintâi. Mântuitorul Iisus Hristos mai întâi a predicat mulțimilor Evanghelia Împărăției Cerurilor, adică Evanghelia iubirii milostive și a vieții veșnice, apoi, a vindecat pe cei bolnavi și numai spre seară a săvârșit minunea înmulțirii pâinilor și peștilor. Această ordine a lucrării Mântuitorului trebuie să o urmăm. Mai întâi Evanghelia Împărăției care înseamnă proclamarea Evangheliei în interiorul sfintelor slujbe ale Bisericii și a Sfintelor Taine, apoi grija pentru cei în suferință și, desigur, ajutorarea celor ce sunt flămânzi”.

  

Sursa: www.basilica.ro

Din aceeași categorie