Pelerinaj la Constantinopol

Centrul de Pelerinaj ”Sfântul Apostol Pavel” și Agenția de pelerinaje ”Basilica Travel” ale Patriarhiei Române organizează un pelerinaj la Constantinopol, în perioada 30 august – 2 septembrie.

Deplasarea se face cu autocarul, pelerinii având ca loc de întâlnire Dealul Mitropoliei din București, potrivit TRINITAS TV.

În prima zi se vor vizita, în Bulgaria, Veliko Tarnovo și Kapitan Andreevo, apoi, în Turcia: Kapikule și Edirne, urmând să se ajungă la Istanbul spre seară.

În a doua zi se vor vizita Catedrala ”Sfânta Sofia”, Moscheea Albastră, locul fostului Hipodrom: Obeliscul Egiptean, Coloana Şerpuită. În aceeași zi pelerinii vor vizita Topkapi – fostul palat al sultanilor şi actualul Muzeu Naţional al Turciei, care adăposteşte exponate unice: mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, sabia lui Ştefan cel Mare, sabia lui David, Basilica Cisterne.

În ziua a treia este inclus în program un tur al oraşului bizantin Constantinopol, unde se vizitează Patriarhia Ecumenică și Biserica Vlaherne. Pentru că este duminică, pelerinii vor participa la Sfânta Liturghie la Biserica românească ”Sfânta Paraschevi” (ctitoria lui Constantin Brâncoveanu) În continuare se vizitează Biserica Chora, Mănăstirea Izvorul Tămăduirii și zidurile vechiului oraş Constantinopol. Opţional, participanții pot face o croazieră pe Bosfor.

Plecarea spre București se va face în ziua următoare.

Mai multe informaţii despre deplasările organizate de Sectorul Pelerinaje al Patriarhiei Române puteţi afla de pe site-urile www.pelerinaj.ro şi www.basilicatravel.ro, precum şi de la sediile centrelor din Bucureşti: Calea Victoriei, nr. 45, sector 1, Bulevardul Corneliu Coposu, nr.1 D, Strada Doamnei, nr. 20, ambele în sectorul 3, Str. Icoanei Nr. 12, sector 1, Bd. I. C. Brătianu, nr. 12 şi Ploieşti, Str. Republicii, nr. 171.





Sursa: www.basilica.ro

Din aceeași categorie