Cimitirul Bellu: Poetul Mihai Eminescu va fi pomenit la 171 ani de la naştere

Poetul Național Mihai Eminescu va fi comemorat vineri la mormântul său din Cimitirul Bellu, cu prilejul împlinirii a 171 ani de la naștere.

Programul liturgic va începe cu Sfânta Liturghie oficiată în capela cimitirului de un sobor de preoți condus de pr. Ginel Aurelian Ivan, consilier eparhial în cadrul Sectorului Cimitire, Monumente și Servicii Funerare – Arhiepiscopia Bucureștilor.

De la 10:00, la mormântul poetului Mihai Eminescu, Slujba Parastasului va fi prezidată de pr. Florin Șerbănescu, consilier patriarhal onorific.

Ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a fost declarată Ziua Culturii Naționale la inițiativa Academiei Române.

Propunerea a aparținut acad. Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură.

Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale a fost semnat în 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial 831 din 13 decembrie 2010.

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (1850-1889), poet, prozator, dramaturg și jurnalist, a fost considerat de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

A fost activ în societatea Junimea și a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.

Mihai Eminescu a trecut la cele veșnice în data de 15 iunie 1889. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie