Poetul naţional Mihai Eminescu a fost comemorat la locul său de odihnă

Poetul național Mihai Eminescu a fost comemorat vineri la locul său de odihnă, cimitirul Bellu din Capitală.

Evenimentul a avut loc cu ocazia împlinirii a 171 de ani de la nașterea poetului și celebrarea Zilei Culturii Naționale.

De la ora 08:00 a avut loc Sfânta Liturghie în capela cimitirului bucureștean, iar de la ora 10:00 slujba de pomenire.

Slujba Parastasului a fost oficiată de un sobor de clerici din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane din București, condus de Pr. Cons. Patriarhal onorific Florin Șerbănescu.

În cuvântul său, el a făcut referire la contribuția lui Mihai Eminescu la dezvoltarea limbii naționale.

„Eminescu, dintre toți cărturarii secolului al XIX-lea, ne-a lăsat o limbă română de o frumusețe, mlădiere, valoare a cuvântului extraordinară. Este urmașul diaconului Coresi, Sf. Ier. Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul și alții ca ei care sute de ani au trudit la mlădierea acestei limbi pe care noi astăzi o păstrăm ca pe un tezaur”. 

„Această dată a nașterii lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale constituie pentru noi un popas de adâncă reflecție și de căutare înlăuntrul nostru a resorturilor pentru a fi conștienți ce suntem pe lumea aceasta ca popor, ce valori avem, ce nestemate am moștenit de la generațiile de înaintași”, a mai spus Părintele Șerbănescu.

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (1850-1889), poet, prozator, dramaturg și jurnalist, a fost considerat de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

A fost activ în societatea Junimea și a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.

Mihai Eminescu a trecut la cele veșnice în data de 15 iunie 1889. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Sursa: Basilica.ro