Poetul naţional Mihai Eminescu a fost comemorat la mormântul său de la cimitirul Bellu

Poetul național Mihai Eminescu a fost comemorat luni la mormântul său de la cimitirul Bellu din Capitală.

Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoți din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane din București, imediat după Sfânta Liturghie oficiată în capela cimitirului.

La finalul slujbei, la mormântul poetului nepereche a cărui operă învinge timpul, a fost depusă o coroană de flori din partea Bisericii Ortodoxe Române.

131 de ani de la trecerea în veșnicie a lui Mihai Eminescu

Părintele Ginel Aurelian Ivan, Consilier eparhial la Sectorul cimitire, monumente și servicii funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a mărturisit că a rămas surprins de „mulțimea mare de oameni întâlnită aici având în vedere și vremea puțin prietenoasă”, potrivit Radio Trinitas.

Mihai Eminescu „a avut un har deosebit de creator pe care l-am redescoperit cu această ocazie prin apariția acestor oameni de suflet care nu au uitat acest creator de limbă românească. Cert este că a lăsat o amprentă destul de puternică în cultura poporului român”, a mai spus Părintele Ginel Aurelian Ivan.

La mormântul poetului național, de la a cărui trecere în veșnicie s-au împlinit 131 de ani, s-au adunat zeci de bucureșteni care au recitat și cântat pe versurile eminesciene.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Sursa: Basilica.ro