Pomenire de Ziua Eroilor la Catedrala Patriarhală: Înălțarea Domnului oglindită în ridicarea poporului român

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat la Catedrala Patriarhală de praznicul Înălțării Domnului o slujbă de pomenire pentru toți eroii români.

„S-a ales această sărbătoare pentru a sublinia legătura dintre suferințele Mântuitorului, Învierea Lui din morți și Înălțarea Lui la Ceruri, și pătimirile suferite de-a lungul secolelor de poporul român, de învierile de care s-a învrednicit poporul românesc și de înălțarea lui ca popor binecredincios în concertul popoarelor europene”.

Pomenirea eroilor

Pomenirea eroilor români la sărbătoarea Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfințită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească.

„Această tradiție s-a generalizat după Primul Război Mondial, când poporul român a dat sute de mii de suflete. De atunci, mitropolitul primat, care la scurtă vreme a fost întronizat ca patriarh în 1925, și care în 1920 îndeplinea funcția de președinte al Societății pentru cinstirea mormintelor eroilor, a propus Sfântului Sinod, și acesta a aprobat, ca în fiecare an, la praznicul Înălțării Domnului să se facă pomenirea eroilor neamului românesc”, a transmis ierarhul.

Tradiție interzisă în comunism

În 1948, prin dictatură au fost interzise manifestările publice, pomenirea eroilor fiind întreruptă pentru o perioadă de timp, până în 1999.

„Sub coordonarea Bisericii, în majoritatea localităților s-au înălțat monumente în cinstea acestora sau pe locurile unde s-au desfășurat astfel de lupte, și în cele mai multe cazuri președinții unor astfel de comitete au fost slujitori ai Bisericii. Din păcate, instaurarea regimului comunist a dus și la interzicerea acestei manifestări, în care era implicată fiecare localitate, nu doar parohia”, a transmis Preasfințitul Părinte Varlaam.

Au existat în istorie oameni curajoși, care au continuat să se roage în discreție de praznicul Înălțării Domnului pentru eroii neamului românesc. Multe troițe ridicate în cinstea celor care și-au jertfit viața pentru patrie au fost mutate în curțile bisericilor.

Ziua Eroilor și praznicul Înălțării Domnului

„După 1990, pomenirile s-au făcut în libertate, dar, pentru organizarea lor, Sfântul Sinod a dat în 1999 o hotărâre prin care această slujbă de pomenire a celor care s-au jertfit pentru țară să aibă loc după Sfânta Liturghie, din ziua praznicului Înălțării”, a precizat episcopul vicar patriarhal.

„În anul 2000, tot Sfântul Sinod a adoptat hotărârea ca Ziua Înălțării Domnului să fie proclamată sărbătoare bisericească națională, tocmai pentru că în această zi pe tot cuprinsul țării se înalță rugăciuni pentru odihna sufletelor eroilor români”.

Prin adoptarea legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălțării Domnului Iisus Hristos a fost proclamată și Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român.

„La insistențele Sfintei noastre Biserici, și Parlamentul României în anul 2003 a aprobat Legea 379, prin care Ziua Eroilor este Ziua Înălțării Domnului”, a conchis Preasfințitul Părinte Varlaam.

Din aceeași categorie