Postul Naşterii Domnului

În Biserica Ortodoxă începe astăzi, 15 noiembrie 2013, Postul Crăciunului, care ţine până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru). Din rânduielile bisericeşti aflăm că anul acesta lăsatul de sec s-a făcut în seara de 14 noiembrie. Postul Crăciunului ţine de, vineri, 15 noiembrie, şi se încheie marți, 24 decembrie, cu menţiunea că ziua din Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru spre deosebire de celelalte zile ale Postului Crăciunului (dezlegarea la alimentele de dulce se face după Sfânta Liturghie de Crăciun din data de 25 decembrie).

Credincioşii ortodocşi încep pregătirea duhovnicească pentru Naşterea Domnului. Postul Crăciunului este unul luminos, întrucât în Postul Naşterii Domnului, care ţine 40 de zile, sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la toate lucrurile rele, care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Însă, odată cu gândurile noastre, în post ne angajăm şi la o disciplină în ceea ce priveşte hrana. Ne folosim numai de hrana vegetală şi, în zilele hotărâte pentru dezlegare, folosim peşte şi untdelemn. Astfel, din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin.

Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia - Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Tot aşa se cuvine să aştepte creştinii, pentru a putea întâmpina prin ajunare Cuvântul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria. „Este un post luminos, întrucât ne pregătim pentru o bucurie. În Postul Crăciunului sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ne gândim la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ne gândim la Maica Preacurată, ne gândim la Dreptul Iosif, ales de Dumnezeu pentru a fi ocrotitor al Domnului Hristos, ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu, ne gândim la iubirea lui Dumnezeu-Tatăl, care L-a trimis pe Fiul său în lume, ne gândim la iubirea Fiului lui Dumnezeu, care, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, s-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut Om. Postul are doar rostul să ne pună cu mai multă grijă în atenţie evenimentele pe care le aşteptăm“, explica vrednicul de pomenire arhimandritul Teofil Părăian, de la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov.

Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Postul e un act liber consimţit, reglementat de disciplina religioasă pentru a întâmpina un eveniment important în istoria mântuirii. Acum, creştinii trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească pentru a se pregăti sufleteşte pentru primirea, în ieslea sufletului, a Pruncului întrupat.

Modificări în programul liturgic

În perioada Postului Crăciunului apar modificări în programul liturgic. Începând cu data de 21 noiembrie, se introduc în cadrul slujbei Utreniei Catavasiile Naşterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie inclusiv. La Ceasuri şi Pavecerniţă stihirile şi troparele nu se cântă, ci se citesc. Dacă Ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau duminica, slujba Ceasurilor Împărăteşti se mută în vinerea de dinainte, această zi devenind aliturgică. De asemenea, dacă Ajunul Crăciunului cade într-una din zilele din cursul săptămânii (de luni până vineri), se va oficia în această zi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, urmând ca în ziua praznicului să se săvârşească Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Dacă ajunul va fi sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului - Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

Postul Crăciunului este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, unde este numit „Jejunium Adventus Domini“ (Postul venirii Domnului), dar durează doar trei săptămâni.

Bucuria credinţei

Tot din ziua de Ajun, încep colindele, cântările prin care glasurile cristaline ale copiilor ne vestesc marea bucurie. În fiecare an, mergând din casă în casă, în liniştea nopţii de dinaintea sărbătorii Crăciunului, colindătorii reactualizează simfonia divină a cetelor îngereşti şi cântarea păstorilor ce au vestit naşterea Domnului, în urmă cu 2.000 de ani. Versurile colindelor istorisesc toate evenimentele care s-au întâmplat la naşterea Mântuitorului lumii: cum au ajuns Iosif şi Maria la Betleem, locul în care S-a născut Mesia, cum au venit primele personaje care au aflat de marea bucurie (păstorii, magii), cum a apărut pe cer steaua călăuzitoare. La români, cel mai original mod de cinstire a Naşterii Domnului este colinda. Colinda reprezintă un mod de a ne pregăti pentru Crăciun şi de a serba bucuria lui, ca întâlnire a noastră cu sfinţenia şi cu bunătatea lui Hristos-Dumnezeu.

A doua zi, după ce participă la Sfânta Liturghie, credincioşii se întorc la casele lor, înfruptându-se din bucate de dulce şi bucurându-se de marea sărbătoare a creştinătăţii.

Postul - hrană duhovnicească în drum spre patria cerească

Într-un articol ce apare în ediţia din 17 noiembrie 2013 a săptămânalului Lumina de Duminică părintele profesor Ioan C. Teşu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iași ne vorbeşte despre Postul Naşterii Domnului văzut ca o hrană duhovnicească în drum spre patria cerească:

Postul Naşterii Domnului, perioadă de un farmec deosebit din cursul anului bisericesc, prilejuieşte multora dintre noi o mai adâncă meditaţie asupra propriei vieţi trupeşti şi spirituale, asupra progresului sau regresului duhovnicesc personal. Adeseori, în alergarea neîncetată, de dimineaţa devreme şi până noaptea târziu, în „zbaterea“ sa cotidiană, omul îşi pune întrebări privind modalităţile de pregătire pentru a trăi deplin bucuria Crăciunului, iar cea mai înaltă şi fericită dintre ele o constituie însăşi experienţa şi exerciţiul postului.

Apreciind că aproximativ 70%-80% din bolile somatice ale omului contemporan provin din stilul său defectuos de viaţă şi dintr-o alimentaţie greşită, izvoarele medicale, marile clinici de nutriţie şi oncologie redescoperă virtuţile terapeutice ale postului creştin, şi în mod deosebit ale celui ortodox. Recomandări privind o alimentaţie frugală şi vegetariană, dieta „Okimawa“, cretană sau mediteraneană, bazate pe limitarea strictă a consumului de carne şi deprinderea unei alimentaţii constând în „hrană vie“ - legume şi fructe -, îşi fac loc tot mai mult în obişnuinţele omului preocupat de sănătatea fizică şi de integritatea sa spirituală.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a revizuit recent piramida alimentaţiei şi, dacă anterior consumul de carne era recomandat a se face „ocazional“, în prezent, consumul ei trebuie făcut „accidental“, doar în cazuri fortuite şi în lipsa altor alimente sănătoase. Cercetările medicale moderne vorbesc tot mai des despre presupusele „alicamente“ (cuvânt rezultat din „aliment“ şi „medicament“), adică produse alimentare în care au fost introduse elemente considerate benefice pentru sănătate. Ultimele recomandări privind o alimentaţie sănătoasă, capabilă să ofere longevitate fizică şi acuitate intelectuală, presupune consumarea a cât mai multe legume uscate şi de sezon, a fructelor şi cerealelor, reducerea consumului de carne, evitarea produselor lactate, asezonarea şi prăjirea alimentelor cu ulei de măsline (sau de rapiţă), limitarea cantităţii de vin, la 1-2 unităţi zilnic (200 ml), şi acestea doar în timpul meselor.

Toate aceste observaţii şi recomandări întăresc deplin cuvintele inspirate de Dumnezeu ale Sfinţilor Părinţi ai spiritualităţii ortodoxe.

„Dascăl al tinerilor şi podoabă a bătrânilor“

Multe dintre cele mai frumoase caracterizări ale postului ortodox, potrivit efectelor sale asupra trupului şi ale sufletului, sunt date de către Sfântul Ioan Gură de Aur, orator de geniu al creştinătăţii. Pentru Sfântul Părinte postul constituie „temelia“ întregii vieţi spirituale, „învăţătorul nostru“, „mama tuturor virtuţilor, dascălul cuminţeniei şi al întregii virtuţi“, „maica întregii înţelepciuni şi izvorul a toată filosofia“, un adevărat „medicament“ şi o reală „doctorie“, un mijloc de sfinţire a trupului şi a sufletului, a omului în integritatea fiinţei sale, o hrană duhovnicească în drumul nostru către patria cea cerească.

Postul ne dă şi este „seninătatea sufletelor noastre, podoaba bătrânilor, pedagogul tinerilor, învăţătorul celor ce trăiesc în curăţie trupească şi sufletească. Postul împodobeşte ca o diademă orice vârstă, şi pe bărbaţi, şi pe femei“. Virtuţile sale de excepţie fac din el o adevărată „pedagogie a trupului“, spre înălţare duhovnicească.

Considerând alimentele a fi „sfinte şi tămăduitoare“, spiritualitatea ortodoxă, bazată pe o experienţă de viaţă şi nevoinţă bimilenară, recomandă temperanţa sau cumpătarea în privinţa hranei, în sensul păstrării libertăţii faţă de lucrurile materiale, şi detaşarea faţă de plăcerile pe care acestea le pot procura. Sfântul Maxim Mărturisitorul fixează un principiu de înalt discernământ duhovnicesc, spunând că trebuie „să mâncăm pentru a trăi, nu să trăim pentru a mânca“. Pregătirea unor mâncăruri alese şi care necesită un efort material şi culinar special, şi nu doar „de dulce“, ci chiar şi de post, trădează un ataşament exagerat şi pătimaş faţă de lume şi de trup, de pofte şi plăceri. Ştiind că satisfacerea patimii lăcomiei pântecelui se transformă adesea în prilej de naştere a altor patimi, precum desfrânarea, iubirea de arginţi, trândăvia, slava deşartă şi mândria, Părinţii duhovniceşti ai Ortodoxiei ne recomandă să nu căutăm niciodată mâncăruri alese, să ne mulţumim cu cele necesare fireştii vieţuiri a trupului, să ne ridicăm de la masă neîmbuibaţi, ba chiar mai mult, nesătui fiind.

Asceza implică atât trupul, cât şi sufletul

Acelaşi dascăl al virtuţilor creştine, Sfântul Ioan Gură de Aur, îndeamnă ca, mai ales în astfel de perioade binecuvântate ale anului bisericesc şi din viaţa noastră, „acela care posteşte mai înainte de toate să-şi înfrâneze mânia, să fie învăţat să fie bun şi blând, să aibă inima zdrobită, să smulgă din minte gândurile poftelor celor rele, să aibă înaintea ochilor ochiul cel neadormit al lui Dumnezeu şi scaunul cel drept de judecată; să fie mai presus de bani, să fie darnic atunci când face milostenie şi să izgonească din sufletul său orice răutate faţă de semenul său“.

Ascetica ortodoxă, artă a mântuirii omului, ne învaţă că postul cel adevărat, folositor şi mântuitor, nu se restrânge la evitarea unor alimente, la eliminarea băuturii şi plăcerilor trupeşti, ci presupune dublarea neîncetată a acestor deprinderi cu o viaţă duhovnicească mai intensă şi înaltă, cu rugăciune şi milostenie, participare la slujbele Bisericii şi profundă cugetare la scopul şi sensul vieţii prezente, precum şi la mijloacele de îmbunătăţire a acesteia, spre dobândirea vieţii veşnice fericite.

Postul bolnavului - purtarea cu nobleţe şi demnitate a crucii vieţii sale

Adevărată „maică“ a sufletelor noastre, Biserica Ortodoxă este sensibilă la suferinţă şi neputinţă, căutând să le uşureze şi să le aline. Înţelegând că în lume există multă boală şi neputinţă, şi din dorinţa de a preciza o cale de mântuire şi persoanelor aflate pe patul durerii, ea oferă, prin intermediul părintelui duhovnic, „glas al lui Dumnezeu în viaţa noastră“, pogorăminte sau îngăduinţă, arătând, în acest fel, că scopul esenţial al postului nu îl constituie slăbirea şi ruinarea unui trup şi aşa şubrezit, ci întărirea acestuia, prin practici şi deprinderi duhovniceşti înalte, care nu doar că echivalează şi suplinesc, în aceste cazuri speciale, înfrânarea sau asceza trupească, ba chiar le şi pot depăşi.

Prin aceasta, credinţa creştină arată că postul nu este un scop în sine, ci un autentic pedagog, o cale spre mântuire, un exerciţiu spre viaţa viitoare, în care mâncarea şi băutura cea duhovnicească o vor constitui iubirea şi contemplarea lui Dumnezeu.