Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vizitat, astăzi, 24 septembrie 2011, cea mai veche vatră monahală din ţara noastră, Mănăstirea Hodoş-Bodrog din judeţul Arad. Cu această ocazie, în biserica mănăstirii a fost oficiată o slujbă de Te Deum de către soborul de slujitori ai aşezământului monahal.
În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în cadrul căruia a evidenţiat valoarea inestimabilă a clădirilor şi picturii străvechiului aşezământ monahal din punct de vedere al continuităţii credinţei ortodoxe în Transilvania: „Un popor care îşi arată continuitatea în istorie ca popor creator de valori este un popor cu o demnitate mai mare. Noi, în general, am îndurat istoria, dar, cu toate acestea, am şi creat în istorie valori.
Biserica aceasta are valoare de simbol prin continuitatea ei istorică, prin fidelitatea faţă de credinţa ortodoxă în faţa prozelitismului eterodox de-a lungul veacurilor, mai ales începând cu secolul al XIII-lea, când o mulţime de mănăstiri ortodoxe asemănătoare au fost distruse din cauza prozelitismului occidental. De asemenea, are o valoare de simbol al demnităţii noastre prin faptul că frumosul din lumea aceasta vizibilă este un îndemn spre a căuta frumuseţile netrecătoare ale Împărăţiei Cerurilor. Biserica Ortodoxă pictată este cerul pe pământ pentru ca pe pământeni să-i înalţe duhovniceşte la ceruri. Este o mărturisire a credinţei noastre în lumina Învierii şi în lumina transfigurării. De aceea, iconografia ortodoxă nu este o simplă podoabă estetică, ci este veşmântul liturgic al comunităţii monahale sau parohiale mărturisitoare a Preasfintei Treimi şi rugătoare în faţa Preasfintei Treimi”, informează Radio TRINITAS.
De asemenea, Patriarhul României a mai spus: „Suntem bucuroşi să vedem cum această veche mănăstire de la 1177, fiind cea mai veche mănăstire de pe teritoriul României, cu o continuitate istorică neîntreruptă, este restaurată şi aceasta arată grija mănăstirilor pentru păstrarea patrimoniului sacru naţional. În Patriarhia Română există multe biserici în construcţie, dar şi biserici monumente istorice în restaurare. Deodată cu nevoia de a construi biserici noi, deoarece cele vechi au fost prea puţine sau prea puţin încăpătoare, noi avem datoria de a restaura, consolida şi pune în evidenţă valorile deosebite ale patrimoniului cultural sacru”.
Totodată, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a subliniat importanţa venirii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Arhiepiscopia Aradului: „Nu este întâmplătoare venirea Preafericirii Voastre de data aceasta aici, mai ales că mănăstirea, temeluită de atâtea veacuri, a fost reînnoită la răstimpuri, în secolul al XVII-lea, al XVIII-lea şi chiar în secolul al XX-lea, iar în veacul de acum, al XXI-lea, chiar de la început s-a făcut restaurarea generală a străvechii vetre. S-au zidit între timp şi alte altare, căci mai avem trei pe lângă acesta. Însă, anul acesta tocmai am inaugurat, în preajma venirii Preafericirii Voastre, această mănăstire care este înnoită şi tot ne-a mai rămas un paraclis care, cu binecuvântarea Preafericirii Voastre, lucrările fiind aproape încheiate, dorim să-l sfinţim la vremea către hram, la Intrarea Maicii Domnului în Biserică şi să ne bucurăm ca de toate celelalte”.
La final, Preafericirea Sa a dăruit Mănăstirii Hodoş-Bodrog o Sfântă Evanghelie, primul volum al Proloagelor, într-o ediţie nouă, cea dintâi sub egida Patriarhiei Române, cele trei volume dedicate autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române: Autocefalia: libertate şi demnitate, Autocefalie şi responsabilitate, Autocefalie şi comuniune, precum şi o Cruce de binecuvântare.
Vizita Patriarhului României în Arhiepiscopia Aradului va continua, mâine, 25 septembrie 2011, cu sfinţirea bisericii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” a Mănăstirii Arad-Gai.
Din aceeași categorie



