Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală, unde a hirotonit un nou cleric.
Teologul Daniel Cazan a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei Patriarhale, unde a slujit timp de 11 ani ca paraclisier.
Preasfinția Sa a apreciat râvna tânărului teolog, subliniind că perioada în care a slujit ca paraclisier este una foarte importantă.
„Fără a rosti prea multe cuvinte, vă voi spune că 11 ani înseamnă stăruință, așa cum au arătat și cei doi orbi din Evanghelia de astăzi, care mereu cu nădejde, urmându-L pe Mântuitorul, au strigat să-i miluiască. 11 ani înseamnă o perioadă de pregătire deosebit de importantă pentru primirea primei trepte, când Dumnezeu va rândui, și a celeilalte peste un anumit timp aceea de a sluji Mântuitorului Iisus Hristos în Biserică”.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a evidențiat că noul diacon are o familie frumoasă și își urmează studiile de doctorat.
„Are o familie frumoasă, îl felicităm, are trei fetițe, este doctorand, urmează în prezent cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie Iustinian Patriarhul din București, arată atenție față de cele sfinte, își aduce copiii la împărtășit în fiecare duminică și sărbătoare, uneori și în zile de peste săptămână și arată o deosebită dragoste față de viața monahală”.
„Toate acestea ne încredințează că el va fi un slujitor devotat, arătând atenție față de cele sfinte, față de sfintele slujbe, față de familia lui și față de toți cei pe care îi va întâlni și îi va povățui mai târziu în viață”, a încheiat Preasfinția Sa.
Din aceeași categorie



