Tatăl nu-i reproșează nimic fiului risipitor. Nu îl umilește, nu îi cere explicații, a subliniat duminică, la Catedrala Patriarhală, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.
„Privirea lui se oprește nu asupra păcatului, ci asupra suferinței care are nevoie de vindecare. Iubirea lui Dumnezeu este cea care vindecă și restaurează”, a explicat Preasfinția Sa.
Ierarhul a arătat unde a greșit fiecare dintre fiii tatălui din parabolă: unul este rebelul care a rupt comuniunea, iar celălalt îi slujea tatălui pentru a-și merita moștenirea, devenind astfel „imaginea creștinului care trăiește credința ca obligație, nu ca bucurie”.
„Însă, iubirea tatălui nu este proporțională cu meritele fiilor, căci ar fi o iubire limitată. Iubirea lui nu se măsoară pe un ied. Nu este niciun calcul la mijloc, este mult mai mult: Tot ceea ce e al meu, este și al tău! Acest tată nu este drept, este mai mult decât dreptatea: este iubire!”, a spus părintele episcop vicar patriarhal.
„Această Evanghelie nu vorbește despre un tată de demult, ci despre Tatăl nostru, care și astăzi ne așteaptă, fie că ne-am îndepărtat vizibil, fie că am rămas acasă cu inima rece.”
Parabolă despre umanitatea îndepărtată de Dumnezeu
Parabola este o metaforă a umanității îndepărtate de Dumnezeu care reface drumul către Tatăl, fiindcă poartă în suflet dorul de Dumnezeu, a precizat ierarhul.
„Povestea fiului risipitor este povestea tuturor și de aceea tuturor ne este drag fiul risipitor. Această criză a fiului rebel am trăit-o sau o trăim, în feluri diferite, cu toții, iar adesea gestul de revoltă este doar începutul conștientizării și acceptării dragostei părintești a lui Dumnezeu”, a observat Preasfinția Sa.
„Tânărul nu pleacă în lume cu mâinile goale: pretinde și își însușește partea lui de moștenire, ca și cum, pentru el, tatăl ar fi deja mort”, a mai remarcat ierarhul. „Însă, în realitate, știm că atitudinile rebele ale fiilor răzvrătiți ascund uneori nevoia de a fi iubiți și de a fi validați.”
Iubirea și libertatea, definitorii pentru relația cu tatăl
La rândul său, tatăl din parabolă „nu-și dorește o casă locuită de slugi ascultătoare, corecte, dar nefericite, ci își dorește o casă de fii liberi, fericiți și iubitori”. De aceea, nu-l oprește pe fiul care pleacă „în căutarea fericirii”.
Întoarcerea fiului are loc după un moment de răscruce spirituală, în care acesta își vine în fire, ceea ce explică păcatul, conform Sfântului Ambrozie al Milanului, ca o ieșire a omului din sine, o înstrăinare de propria sa fire.
„Observăm că tatăl nu încetează să-l iubească pe fiul plecat de acasă, ci continuă să-l aștepte. Când fiul se întoarce din țara îndepărtată, tatăl îl vede de departe, pentru că îl aștepta”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
„Și nu rabdă să îl aștepte, ci aleargă cu bucurie în întâmpinarea fiului pierdut, se grăbește să-i alunge durerea prin îmbrățișare. Pentru el, a pierde un fiu reprezintă o durere nemărginită.”
Dumnezeu ne restaurează integral
„Sfântul Ioan Gură de Aur observă că Tatăl nu așteaptă ca fiul să-și termine mărturisirea și nici nu cercetează mai întâi păcatul, ci îi iese înainte, arătând că Dumnezeu se grăbește să întâmpine întoarcerea omului mai repede decât omul îndrăznește să se apropie de El”, a continuat ierarhul.
Preasfinția Sa a făcut trimitere și la Sfântul Chiril al Alexandriei, care spune că, prin haina cea dintâi, prin inel și prin ospăț, tatăl nu îl primește pe fiu doar înapoi în casă, ci îi redă pe deplin demnitatea de fiu, pentru că Dumnezeu nu repară omul pe jumătate, ci îl restaurează în întregime.
„Să învățăm că trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu fără teamă, pentru că nu ne așteaptă un judecător, ci un Tată, și să ne apropiem mai des de spovedanie și de Sfânta Împărtășanie, spre înnoirea vieții noastre și spre mântuirea noastră”, a încheiat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
