Biserica Domnească de la Curtea Veche (Paraclis Patriarhal) din București își cinstește dumineca, 17 ianuarie 2016, pe cel de-al doilea ocrotitor, Sfântul Cuv. Antonie cel Mare.
Sfântul a devenit ocrotitorul bisericii Sfântul Anton - Curtea Veche după incendiul din 23 martie 1847 când Biserica Sfântul Anton - Pușcărie din apropierea Bisericii Domnești a ars în întregime de unde a fost salvată în chip minunat Icoana făcătoare de minuni ce se află în Biserica Domnească de la Curtea Veche.
Sărbătoarea va începe încă de vineri după amiază, 15 ianuarie, de la orele 17.00, când de la Paraclisul Reședinței patriarhale vor fi aduse moaștele Sfântului Efrem cel Nou, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Sâmbătă dimineața, 16 ianuarie 2016, începând cu ora 09:00, va avea loc procesiune în cadrul căreia icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare si moaștele Sfântului Efrem cel nou vor fi purtate până la locul unde s-a aflat biserica ce a ars în incendiul din anul 1847 (fiind cunoscuta in istorie cu numele Sf. Anton-Pușcărie; de aici a fost adusă icoana Sfântului Antonie la Biserica Domnească care a primit numele de Sf. Anton – Curtea Veche).
Procesiunea va fi precedata de oficierea in Biserica Domneasca a Acatistului Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
Acesta este al V-lea an când se va organiza procesiunea si pentru prima data când alături de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare se afla si moaștele altui sfânt - Cuv. Mc. Efrem cel Nou- care a urmat prin viaţa sa monahala modelul Sfântului Antonie – Părintele monahilor.
La locul unde a fost biserica Sfântul Anton – Puşcărie se va oficia Acatistul Sfântului Antonie cel Mare de către un sobor de preoți și diaconi, apoi procesiunea se va încheia la Biserica Domnească de la Curtea Veche.
După încheierea procesiunii icoana şi sfintele moaşte vor fi aduse în curtea Bisericii Domnești unde vor fi așezate spre închinare, într-un loc special amenajat, în clădirea care adăpostește și clopotnița bisericii și vor rămâne aici până dumineca seara, 17 ianuarie 2016.
Sărbătoarea va continua cu slujba Vecerniei unită cu Litia oficiata de un sobor de preoţi şi diaconi - sâmbătă de la ora 17.00.
Duminică dimineață, 17 ianuarie 2016, în ziua de prăznuire Sf. Antonie cel Mare se va oficia, începând cu ora 07.30 Acatistul Sfântului, iar de la 08.00 Slujba Utreniei, urmată apoi de la 09:30 de Sfânta Liturghie.
Din aceeași categorie



