În fiecare an, la 17 ianuarie, Biserica Domnească de la Curtea Veche din Capitală îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Sărbătoarea hramului a început din această seară cu procesiunea ce a purtat icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare până la locul unde s-a aflat biserica Sfântul Anton ce a ars în incendiul din anul 1847. Aceasta este prima procesiune până în acest loc de când a ars lăcaşul de cult.
Aici, s-a oficiat Acatistul Sfântului Antonie cel Mare de către un sobor de preoţi şi diaconi, condus de către părintele protoiereu Dinu Pompiliu de la Protopopiatul III Capitală.
În cuvântul de învăţătură rostit părintele protopop Dinu Pompiliu a elogiat personalitatea Sfântului Antonie cel Mare: „Sfântul Antonie cel Mare a fost marcat de cuvintele lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu a fost în sufletul lui viu şi lucrător. De mic copil auzea la biserică cum auzim fiecare dintre noi Cel care vrea să fie desăvârşit să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Aceste cuvinte i-au marcat existenţa, iar când avea 18-19 ani a plecat în drumul cel sfânt al urmării lui Dumnezeu chemat fiind de lucrarea Duhului Sfânt din inima lui şi definindu-şi personalitatea în jurul chemării sfinte pe care i-a făcut-o Dumnezeu a căutat să se apropie şi să-L cunoască pe Dumnezeu în cea mai desăvârşită asceză”.
După slujba Acatistului s-a mers din nou, în procesiune, la Biserica Domnească, iar icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare a fost aşezată în paraclisul bisericii unde va putea fi cinstită în continuare.
Manifestările din această seară au continuat cu săvârşirea în sfântul lăcaş a Slujbei Vecerniei unită cu Litia.
Sursa: basilica.ro
Din aceeași categorie



