Protos. Simeon Cuțui este noul Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor

Protosinghelul Simeon Cuțui este noul Exarh Cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, începând din data de 1 octombrie.

Funcția face parte din structura Sectorului Exarhat al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care mai include un Exarh administrativ, doi exarhi zonali și un Secretar.

În vârstă de 46 de ani și originar din Ploiești, protosinghelul Simeon Cuțui este absolvent a  trei facultăți: Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității „Politehnica” București, Facultatea de Sociologie și Psihologie a Universității Spiru Haret și Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” a Universității din București.

A intrat în viața monahală în anul 2008, la Mănăstirea Radu Vodă din București, fiind tuns rasofor trei ani mai târziu, în 2011, și monah în anul 2012.

Începând cu anul 2014, a îndeplinit funcția de Secretar al Sectorului Exarhat din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Un an mai târziu, în 2015, a fost hirotonit ieromonah, iar în 2017 a primit rangul de protosinghel.

Până în prezent, protosinghelul Simeon Cuțui îndeplinește funcțiile de secretar al Comisiei Liturgice a Arhiepiscopiei Bucureștilor și grefier al Consistoriului Mitropolitan Monahal al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Totodată, părintele protosinghel are în responsabilitate site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Părintele Protosinghel s-a îngrijit de două proiecte de digitalizare cartografică, prin care au fost create hărți interactive ale cimitirelor Mănăstirii Cernica și Mănăstirii Pasărea.

De asemenea, a contribuit la numeroase volume, printre care: „Pridvoarele cerului, Chipuri de lumină – Renumiți monahi din trecutul Arhiepiscopiei Bucureștilor”, „Mănăstiri din mediul rural, Ostrovul Învierii – Cimitirul Mănăstirii Cernica”, „Tipografiile Bisericești din Țara Românească – Rolul lor în apărarea ortodoxiei și în dezvoltarea culturii române”, „Făclii de înviere – Cimitirul Mănăstirii Cernica”, „Pinacoteca Mănăstirii Căldărușani”, „Biserica Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a Mănăstirii Cernica”.

Din aceeași categorie