„Hotărârea de a veni, de a ne apropia de Hristos este primul pas spre vindecare”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, duminică, la Paraclisul Catedralei Naționale.
Episcopul vicar patriarhal a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a 4-a din Post, a Sfântului Ioan Scărarul.
În cuvântul său, PS Paisie a vorbit despre semnificațiile Evangheliei vindecării fiului lunatic, rânduită pentru această duminică.
„Nu mai suntem la început de drum; oboseala poate să apară, râvna poate să slăbească, iar lupta cu noi înșine devine mai apăsătoare. Tocmai în acest moment, Evanghelia vindecării de astăzi (Marcu 9, 17–32) vine ca o lumină și ca o chemare la trezvie duhovnicească”, a explicat ierarhul.
Manifestarea dragostei lui Hristos
Textul evanghelic ne aduce în față imaginea dureroasă a unui tată care își vede copilul bolnav și neputincios.
În această situație grea, tatăl din Evanghelie nu se revoltă, ci aleargă la Hristos.
„A făcut ceea ce este mai bine: L-a căutat pe Hristos și I-a strigat din adâncul inimii: Doamne, miluiește pe fiul meu!”, a precizat PS Paisie.
Dialogul dintre tată și Mântuitorul Hristos scoate la lumină fragilitatea credinței omenești, dar și mila lui Dumnezeu.
„După mustrare, nu urmează respingere. După constatarea necredinței, nu urmează pedeapsă, ci urmează chemarea. Aceasta este dragostea lui Iisus: vede necredința, dar ne cheamă, vede neputinţa, dar ne primește, vede acuzația, dar răspunde cu vindecare. Pentru noi, acest cuvânt este esențial, mai ales acum în Postul Mare”, a subliniat Episcopul vicar.
Cred Doamne! Ajută necredinței mele!
Preasfinția Sa a arătat că începutul vindecării stă în aducerea omului la Hristos.
„Textul Evangheliei continuă simplu: Și l-au adus la El. Pare un detaliu minor, dar este decisiv, este începutul vindecării. Totul începe aici: aducerea omului la Hristos. Nu vindecarea este primul pas, ci apropierea, venirea la Hristos”.
„De multe ori, aceasta este cea mai grea parte. Nu vindecarea, ci hotărârea de a veni la Hristos. În plan duhovnicesc, acest gest înseamnă: rugăciunea pentru altul, aducerea cuiva la Biserică, sau chiar lupta de a ne aduce pe noi înșine înaintea lui Dumnezeu”, a precizat PS Paisie.
Urmează un dialog cutremurător, în care tatăl mărturisește cu sinceritate credința sa smerită, căreia Hristos îi răspunde pozitiv.
„Iisus întoarce perspectiva: problema nu este dacă Dumnezeu poate, problema este dacă omul crede. Nu pentru că puterea lui Dumnezeu depinde de credința omului, ci pentru că doar credința este deschiderea prin care omul poate primi harul lui Dumnezeu”.
„Atunci, răspunsul tatălui este cutremurător: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele! Aici nu mai este nici o acuză, nici o încercare de a masca neputința, este doar adevărul. Această rugăciune este atât de puternică pentru că este sinceră și smerită. Nu pretinde, nu se justifică, nu se apără. Și tocmai de aceea este ascultată”, a continuat Preasfinția Sa.
Mântuirea trece prin Cruce
Deși ne-am aștepta la un discurs triumfător, Hristos surprinde și vorbește despre pătimirile și moartea Sa.
PS Paisie consideră că, astfel, Mântuitorul îi pregătește pe ucenici pentru a înțelege un adevăr fundamental: drumul mântuirii trece prin Cruce, prin jertfă.
În finalul predicii, Preasfinția Sa a îndemnat părinții să se roage neîncetat pentru copiii lor, chiar și atunci când aceștia „par sănătoși”.
„Rugăciunea părinților este pavăză nevăzută pentru copiii lor”.
Totodată, este esențial ca părinții și copiii să țină post și să se roage împreună, iar când apare suferința, să „avem credință vie”:
„Să ne obișnuim să ținem post, iar atunci când postim în familie, cu copiii noștri, să-i deprindem a ne ruga împreună. Acesta e începutul biruinței asupra răului. Apoi, când vine o boală sau o suferință, să nu ne întrebăm doar „De ce?”, ci mai ales să ne întrebăm: Cum putem trece peste încercare cu ajutorul lui Dumnezeu?
„Să avem credință vie în mijlocul necazului! Suferința purtată împreună cu Hristos devine prilej de întărire, nu doar de plângere”.
